X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Natalia Gavrilița, desemnată la funcția de prim-ministru. Ce urmează?

30 iul. 2021,, 11:24   Politică
2903 3

După consultarea fracţiunilor parlamentare, președintele Maia Sandu a desemnat-o pe Natalia Gavrilița drept candidat pentru funcţia de Prim-ministru.

Conform Constituției, Gavrilița are la dispoziție 15 zile, din momentul desemnării, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Conform legii, termenul limită pentru învestirea guvernului este 13 august.

Programul de activitate şi lista Guvernului urmează a fi dezbătute în şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi (cel puțin 51 de voturi).

Legea Supremă prevede că în baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul.

Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurămîntului de către membrii lui în faţa șefului statului.


În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului.

Menționăm că reprezentanții PAS au anunțat deja că Parlamentul va acorda vot de încredere guvernului săptămîna viitoare. Ședința ar urma să fie convocată joi, 5 august.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?