Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

„Familia mea e cea mai fericită”. Unde este și cu ce se ocupă în prezent Iurie Ciocan

22 dec. 2019,, 11:15   Politică
8169 5

După 16 ani petrecuți în sfera publică, care s-au transpus în patru mandate la Comisia Electorală Centrală, Iurie Ciocan spune astăzi că se consideră un om împlinit. Nici plecarea spontană, în iunie 2019, din ultima funcție guvernamentală deținută, de șef al Centrului de Implementare a Reformelor, nu a lăsat urme de regrete.

În prezent, fostul demnitar de stat oferă consultanță în domeniul electoral diferitor țări, în cadrul misiunilor internaționale.

La moment, din a doua jumătate a anului, ofer consultanță în domeniul electoral, dar și în domeniul reorganizării instituțiilor. Consult comisiile electorale centrale, am fost angajat atît de Comisia de la Veneția pentru Albania, de OSCE pentru alte regiuni, cum ar fi Uzbekistan. Din consultanță obțin venitul necesar pentru a-mi întreține familia, deci eu acum mă simt ok. Și familia mea se bucură pentru că timpul dedicat lor a crescut semnificativ.

"Comisia Electorală Centrală - o instituție de suflet"

La CEC am muncit 16 ani, este o instituție de suflet pentru mine, acolo am făcut foarte multe lucruri bune, am învățat meseria de management electoral, am obținut certificările internaționale ca și expert. Plecarea nu a fost o decizie simplă. (….)Cînd am venit la CEC în 2003, erau doar două computere și patru angajați în staff. Nu e doar meritul meu, dar în momentul în care am plecat, am lăsat 47 de angajați și cred una din cele mai moderne instituții din Moldova, acreditată după standardele ISO.


"Tezele cu privire la fraudarea alegerilor – un mit"

Din punctul meu de vedere alegerile nu se fraudează și nici nu pot fi. Sistemul este unul în care nu pot fi manipulate datele. Pot fi manipulați doar alegătorii din păcate. Principala mea recomandare pentru CEC e să dedice mai mult timp pentru educarea alegătorilor, pentru formarea unei viziuni critice.

Despre scandalul legat de salariul primit la Centrul de Implementare a Reformelor

Cînd premier a devenit dna Sandu, am avut o discuție și am constatat că dumneaei are nevoie de o altă persoană acolo, în care ar avea încredere personal. A doua zi după plecarea mea a fost angajată o altă persoană la conducerea centrului. Apropo, așa și nu am înțeles zarva legată de salariu, pentru că persoanele angajate după mine au menținut același salariu.

„Orice decizie de revenire va fi bine chibzuită”

Nu vreau să spun că am încheiat serviciul public, pentru că te marchează totuși cînd atîția ani ești în serviciul public, dar dacă mă întrebați de eventuale propuneri, cred că aș cîntări foarte mult oricare ar fi propunerea De multe ori am fost întrebat și despre politică, dar eu încă nu mă văd în politică.

Iurie Ciocan a deținut funcția de președinte al CEC în perioada anilor 2011-2016. În 2017, acesta a fost numit șef al Centrului de Implementare a Reformelor, iar odată cu instalarea Guvernului Sandu a demisionat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?