Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3993

Moldova riscă noi proteste stradale. Cui îi convine acest lucru?

4 feb. 2021,, 11:00   Politică
4600 5

În Moldova ar putea fi organizate noi proteste stradale, dacă majoritatea deputaților vor vota pentru noul guvern al Nataliei Gavrilița, pentru a evita la această etapă alegerile parlamentare anticipate.

Această părere a fost exprimată pentru Enews de activistul civic, membru al grupului de inițiativă pentru crearea "Partidului Schimbării", Ștefan Gligor, transmite Noi.md.

Făcînd o prognoză a următoarelor evenimente din parlament, pe agenda căruia figurează audierea candidatului la funcția de prim-ministru, examinarea programului și componenței noului guvern, el a menționat că este evident faptul că Maia Sandu a înaintat la funcția de premier candidatura Nataliei Gavrilița, pentru că aceasta este una din condițiile pentru dizolvarea viitoare a parlamentului, iar partidul său PAS nu va vota pentru acest lucru.

"Și acesta este un pas corect. Dacă deputații nu vor vota de două ori timp de trei luni, iar acest lucru va fi exact așa, procesul va merge mai departe, conform scenariului președintelui", a menționat Ștefan Gligor.

La întrebarea ce se va întîmpla dacă, totuși, deputații o vor susține pe dna Gavrilița, deoarece majoritatea deputaților nu prea vrea să-și părăsească fotoliile, el a răspuns: "În opinia mea, scenariul va fi în felul următor. Stradă, proteste. Dar cui îi trebuie acest lucru? Iar Cabinetul va lucra un pic, apoi el va demisiona. Dar acum socialiștii nu vor vota pentru acest candidat".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?