X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Guvernul Moldovei vrea să intensifice dialogul în formatul de negocieri „5+2”

3 dec. 2019,, 17:25   Politică
3425 0

Prim-ministrul Ion Chicu și Claus Neukirch, şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, au făcut astăzi un schimb de opinii privind evoluțiile în procesul de reglementare a problemei transnistrene, a relatat pentru moldpresDirecţia comunicare și protocol a Executivului.

Premierul a accentuat rolul important al OSCE, în calitate de mediator, în soluţionarea problemei transnistrene și a confirmat interesul Guvernului de a intensifica dialogul în formatul de negocieri „5+2”.

Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova a salutat buna cooperare a Guvernului condus de Ion Chicu în procesul de desfășurare a negocierilor privind problema transnistreană, remarcînd evoluțiile pozitive în implementarea reformei justiției.

Oficialii au făcut un schimb de opinii privind progresul înregistrat pe agenda transnistreană, inclusiv măsurile prevăzute în Protocolul „5+2” de la Bratislava, în formula de compromis propusă de Președinția în Exercițiu a OSCE, care a fost acceptată de Republica Moldova.

Documentul vizează mai multe activități, în contextul politicii ”pașilor mici”, pentru apropierea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, în vederea asigurării libertății de circulație, respectării drepturilor omului în regiune și soluționării definitive a problemelor școlilor cu predare în grafia latină.


„Sperăm că Protocolul de la Bratislava va fi semnat și acest fapt va contribui la menţinerea unei dinamici pozitive în procesul de negocieri”, a menționat Ion Chicu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?