Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Analiștii politici, despre șansele Nataliei Gavrilița de a deveni premier

8 feb. 2021,, 09:38   Politică
2313 3

Prima tentativă de învestire a Guvernului Gavriliţa va eşua şi va fi una jenantă şi paradoxală. De această părere sînt unii analişti politici, după ce mai multe fracțiuni, inclusiv PAS, al cărui vicepreședinte este candidatul la funcţia de premier, au anunțat că nu vor vota Cabinetul de miniştri.

„Această cale jenantă de înaintare a premierului, a candidatului şi cabinetului este singura modalitate de a obţine acest rezultat şi din această cauză asistăm la acest teatru politic. Nimeni nu va vota acest Guvern pentru că te poziţionezi drept o cioară albă şi nu este bine în politică", transmite Publika.md.

"Situaţie paradoxală că cei care înaintează un Guvern nu îl vor susţine, iar cei care logic ar trebui să fie opozanţii actualului Guvern posibil să îl susţină. Prima tentativă va fi respinsă".

Totuşi, la acea de a doua încercare de învestire a Guvernului, situaţia s-ar putea schimba radical, susțin analiştii. Aceștia nu exclud că ar putea fi formată o coaliţie majoritară, care să vină cu propriul candidat, pe care preşedintele Maia Sandu va fi obligată să-l desemneze.

"Candidaţii şi doamna Gavriliţa sînt convinşi că această echipă va fi prezentată şi a doua oară. Nu putem exclude nici formalizarea unei majorităţi care să impună doamnei Sandu un anumit candidat, această procedură este admisă de Constituţie".


"Totul depinde de acele discuţii din culise, dintre actorii politici, care încă deţin controlul în Parlament. Jocurile vor fi pentru cea de-a doua tentativă, înţelegeri din culisele politicului moldovenesc".

Iar expertul în drept constituţional Nicolae Osmochescu susţine că desemnarea candidatului la funcţia de premier este singura cale prevăzută de Constituţie pentru declanşarea alegerilor anticipate.

"Acordă votul de încredere, preşedintele emite decret şi numeşte Guvernul. Nu acordă, a doua propunere, fie şi aceeaşi candidatură, daca se acordă, preşedintele numeşte Guvernul, nu se acordă şi a doua oară, atunci este creată situaţia şi obligă preşedintele să dizolve Parlamentul".

Luni, premierul desemnat Natalia Gavriliţa va depune la Secretariatul Parlamentului programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri, formată din şapte bărbaţi şi trei femei. Printre aceştia sînt doi vicepreședinți ai Partidului Acțiune și Solidaritate și trei membri ai administraţiei prezidenţiale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?