X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Licitația de 500 de milioane de lei de la ASP va fi verificată de Corpul de control al prim-ministrului

19 aug. 2021,, 17:26   Politică
2879 0

Corpul de Control al Prim-ministrului va verifica licitația de blanchete lansată de ASP, în luna mai a acestui an.

Precizarea a fost făcută astăzi de către prim-ministra, Natalia Gavrilița, subliniind că „sînt multe întrebări legate de această achiziție”.

„În această săptămînă am trimis corpul de control al prim-ministrului la ASP ca să verifice achiziția de 500 de milioane de lei, anunțată de ei în mai. sînt multe întrebări legată de această achiziție și vreau să mă asigur că societatea va cunoaște toate răspunsurile”, a declarat Gavrilița.

Fostul șef al ASP, Vladislav Zara, susține că în luna iunie a fost invitat la Președinție în legătura cu licitația de blanchete. Acestuia i s-ar fi recomandat „cu text deschis” să anuleze licitația deja demarată, fără a primi vreo indicație la subiect în scris. Instituția prezidențială a confirmat că șeful ASP a fost invitat la două ședințe protocolare pentru „a-i aduce la cunoștință elemente de acțiuni concertate, cu riscuri majore de corupție„, în cazul licitației blanchetelor, iar reacția acestuia ar fi venit „urmare a faptului că a fost sesizată Procuratura”.

Anterior, deputatul PAS Radu Marian a solicitat Procuraturii, SIS-ului, CNA-ului, inclusiv premierului interimar, Aureliu Ciocoi, să stopeze licitația de 500 milioane de lei inițiată de Agenția Servicii Publice (ASP).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?