X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Chicu despre Gațcan: Una știu, nu e în RM

2 iul. 2020,, 22:01   Politică
2629 1

„Rezultatul cred ca vorbește foarte mult despre halul în care am ajuns ca țară” - așa comentează premierul Ion Chicu situația ce îl vizează pe Ștefan Gațcan.

Potrivit oficialului, elita politică ar trebui să ofere un exemplu societății, nicidecum să se ateste situații în care se vînd și se cumpără deputați. Totodată, premierul a spus că a aflat vestea despre Gațcan în timpul ședinței Guvernului și susține că s-ar afla în siguranță. Declarațiile au fost făcut în cadrul emisiunii Puterea a 4-a de la N4, scrie unimedia.

„Eu încerc să mă gîndesc la oamenii din Hîncești care au ieșit la urnele de vot și și-au ales deputatul, iar rezultatul cred ca vorbește foarte mult în ce hal am ajuns ca țară, ca societate, mai ales elita, care prin definiție trebuie să dea exemplu, să învețe uneori, din păcate tot ce vedem este învățăminte cum nu trebuie de făcut. Toată epopeaa asta e doar dezgust, regret că noi am degradat ca societate în așa măsură că deja nu mai vezi soluții, ieșiri, aici e ceva absolut grav, nici nu vreau să fac comparații, dar nu poate fi așa ceva să te vinzi să te cumperi, mii dezgustator să vorbesc.

Domnul Gațcan a fost ieri în Parlament a depus cerere și a plecat, am aflat vestea cînd eram în ședința Guvernului. Una știu, nu e în RM, este în siguranță si din cîte înțeleg în siguranță”, a declarat Chicu.

Ștefan Gațcan a anunțat pe 30 iunie 2020 că părăsește fracțiunea PSRM și aderă la Pro-Moldova.


Gațcan a devenit deputat din partea PSRM, la mijlocul lunii martie, cînd a cîștigat alegerile parlamentare noi pe circumscripția Hîncești.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?