X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ce sume vor ajunge lunar în pușculița partidelor care au intrat în Parlament

23 aug. 2021,, 07:43   Politică
3438 1

După alegerile parlamentare anticipate, unele partide, mai exact cele care acumulat cele mai multe voturi, s-au ales și cu bani din partea statului.

Astfel, în pușculița partidului Acțiune și Solidaritate, vor ajunge, lunar, peste 450 de mii de lei, fiind formațiunea cea mai votată la scrutinul din iulie. Pe lîngă aceasta, partidul va încasa bani și pentru fiecare femeie aleasă în calitate de deputat, dar și pentru fiecare tînăr. Și partidul Socialiștilor va primi bani din bugetul public. Mai exact, este vorba de aproape 160 de mii de lei. Iar colegii de fracțiune – comuniștii, care au luat 10 mandate, vor acumula, lunar, peste 70 de mii de lei. Partidul Șor, care la fel a intrat în Parlament, s-a ales cu aproape 50 de mii de lei per lună.

După ce a analizat rezultatele alegerilor parlamentare anticipate, Comisia Electorală Centrală a stabilit cuantumul lunar al subvențiilor de la bugetul de stat pentru perioada august – decembrie 2021, destinate partidelor politice. Potrivit calculelor efectuate, fiecare vot a fost estimat la 58 de bani. Reieșind din aceste date, au fost anunțate sumele pe care le vor primi, lunar, partidele care au participat la scrutinul din iulie. Partidul PAS, care a fost votat de 774 753 de persoane, a obținut peste 451 de mii de lei. Pe cînd suma subvențiilor pentru august – decembrie constituie puțin peste 2,2 milioane de lei. Topul continuă cu Partidul Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, care a mers în bloc cu Partidul Comuniștilor. Pentru bloc și-au dat votul aproape 400 de mii de oameni. Respectiv, socialiștilor le revine în jur de 160 de mii de lei, iar pentru întreaga perioadă calculată – aproape 800 de mii. Comuniștii, în schimb, pentru că s-au ales cu mai puține mandate, vor primi de la stat peste 72 de mii de lei, iar pînă la finalul acestui an – peste 363 de mii. Ultimii care au intrat în noul Parlament sînt deputații de la Partidul Șor. Astfel, formațiunea a fost votată de 84 de mii de alegători. Datorită lor, va primi, lunar, în jur de 50 de mii de lei, iar suma calculată pentru toată perioada este de peste 254 de mii. Partidele care au intrat in legislativ vor primi bani din partea statului și pentru fiecare femeie, de pe listele electorale, care a ajuns Parlament, dar și pentru fiecare tînăr. Potrivit CEC, pentru fiecare femeie aleasă, partidele vor beneficia, suplimentar, de aproximativ 5 300 de lei. Pentru fiecare tînăr ales – apropae 9 000. Cele mai multe deputate sînt din partea PAS, 25 la număr. Formațiunea va primi lunar putin peste 130 de mii. Și cei mai mulți parlamentari tineri tot sînt din partea PAS. Formațiunea va acumula, lunar, alți peste 100 de mii de lei. Întrebați despre aceste sume de bani, dar și ce vor să facă reprezentanții partidelor cu ei, deputații au oferit diferite răspunsuri.

„Nu am nicio legătură cu activitatea financiare a partidului, de aceea nu pot să vă spun. -Are nevoie PP Șor de acești bani? -Adresați mai bine această întrebare ofițerului de presă al partidului și vă va răspunde. Eu nu am nicio atribuție cu procesele de finanțare.”

S-au ales cu bani din partea statului și partidele care nu au ajuns în Parlament. Astfel, aproape 11 mii va primi, lunar, partidul PACE, Congresul Civic – 6 mii, 500 de lei, Partidul Nostru – 35 de mii, Mișcarea Speranța-Nadejda – 1, 6 mii, Partidul Democrat – peste 15 mii, Platforma DA s-a ales cu aproape 20 de mii, PUN – aproape 4 mii, Democrația Acasă – peste 12 mii, Partidul NOI – peste 800 de lei, Partidul Dezvoltării – puțin peste 3, 600. AUR va primi peste 4 mii de lei, Partidul Verde Ecologist – in jur de 700, Partidul Legii și Dreptății – peste 800, Partidul Puterea Oamenilor – 940 de lei. Și Partidul Regiunilor va primi bani de la stat. Este vorba de puțin peste 700 de lei. Reprezentanții formațiunii Patriotii Moldoveni – in jur de 500. Partidului Schimbării i-au revenit 1,400 de lei, Partidul Oamenilor Muncii are 855 de lei, iar Partidul Noua Opțiune Istorică s-a ales cu cea mai mică subvenție lunară, ce constituie în jur de 100 de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?