Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

PSRM, cu referire la declarația unor oficiali britanici: "Aceasta va agrava situația din regiune"

23 mai. 2022,, 10:15   Politică
2992 0

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova „își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu declarația ministrului de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, privind necesitatea livrărilor de armament Republicii Moldova de către statele NATO „pentru a putea face față unui eventual atac din partea Rusiei”.

Aceștia atrag atenția „asupra faptului că această declarație a fost făcută fără să fi avut loc discuții publice cu reprezentanții conducerii de vîrf a Republicii Moldova”. „Chiar dacă declarația respectivă a fost dictată de dorința de a oferi asistență țării noastre, în realitate, doar a agravat situația din regiune”, se arată în nota emisă de PSRM.

„Dacă însă între Republica Moldova și Marea Britanie și/sau alte țări membre ale NATO au avut loc anumite consultări care s-au desfășurat „în culise”, în spatele poporului Republicii Moldova, Partidul Socialiștilor le condamnă cu fermitate și cere de la aparatul președintelui, Guvern, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, majoritatea parlamentară să ofere de urgență explicații publicului larg.

De asemenea, Partidul Socialiștilor cere autorităților să înceteze orice acțiuni și să renunțe la orice declarații care subminează statutul constituțional de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Amintim atît conducerii Republicii Moldova, cît și tuturor partenerilor externi necesitatea respectării cu strictețe a neutralității și neimplicării în conflictele militare.

Republica Moldova este o țară pașnică. Oferim o amplă asistență umanitară refugiaților din Ucraina la limita posibilităților noastre, de aceea îi îndemnăm pe toți cei din interiorul țării și din afara ei să nu atragă Republica Moldova în jocuri periculoase care subminează pacea și securitatea statului nostru”, menționează socialiștii.


Ministra de Externe a Marii Britanii, Liz Truss, a declarat că „Moldova trebuie echipată conform standardelor NATO”, pentru a putea face față unui eventual atac din partea Rusiei. Truss a declarat că au avut loc discuții cu aliații despre cum să ajute națiunile mai mici să se apere.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?