Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Obiceiurile imperiale ale unui partid din Rusia față de Transnistria

7 iul. 2020,, 14:45   Politică
5421 4

În Rusia se propune efectuarea unor referendumuri privind aderarea Donețk, Lugansk, Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud, transmite Noi.md.

Partidul "Pentru adevăr" din Rusia, al cărui lider este scriitor rus Zahar Prilepin, a prezentat programul electoral, în care a propus organizarea unor referendumuri privind aderarea la Rederația Rusă a autoproclamatelor republici populare Donețk și Lugansk, dar și a Transnistriei, Abhaziei și Osetiei de Sud, scrie znak.com.

Potrivit programului, Partidul "Pentru adevăr" vine cu inițiativa de a introduce în Constituția Federației Ruse o normă care permite aderarea oricărui teritoriu, 75% dintre cetățenii cărora au votat pentru intrarea în componența Rusiei. Partidul consideră că o astfel de normă ar trebui să acționeze nu numai pentru teritoriile fostei URSS sau a Imperiului Rus, ci pentru toate țările ai căror cetățeni sînt dispuși să trăiască cu Rusia într-un singur stat.

În document se menționează că partidul pledează pentru "implementarea unei politici ofensive imperiale externe". "Prioritatea politicii externe ruse este promovarea pe arena internațională a valorilor civilizației ruse. Contează doar ceea ce dezvoltă civilizația noastră", afirmă membrii partidul.

"Avem nevoie de o schimbare radicală a retoricii MAE. În politica externă, renunțăm la un principiu fals de neimplicare în afacerile interne ale altor state. Noi spunem că vom interveni în politica internă a altor state, dacă această politică nu ne convine. Noi declarăm acest lucru deschis. Noi spunem: "mergem la voi", se spune în programul electoral.


În acest sens, unii experți l-au sfătuit deja pe liderul partidului "Pentru adevăr", scriitorul Zahara Prilepin să lase la o parte apucăturile imperiale și se ocupe de ce știe mai bine - creativitate.

Partidul "Pentru adevăr" a fost creat la 1 februarie 2020, în baza mișcării publice cu același nume. În luna MAI, Ministerul Justiției i-a permis să participe la alegeri. Zahar Prilepin a participat la conflictul armat din estul Ucrainei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?