Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Grosu: În următoarele zile, voi depune la Parlament echipa și programul de guvernare

22 mar. 2021,, 16:17   Politică
2442 5

Candidatul desemnat la funcția de premier, Igor Grosu, susține că, în următoarele zile, va depune la Parlament echipa și programul de guvernare. Anunțul vine după ce Curtea Constituțională a decis că decretul de desemnare a acestuia la șefia Guvernului este constituțional.

„Am luat act de decizia Curții Constituționale. În următoarele zile, voi depune la Parlament echipa și programul de guvernare. Așa cum am promis, prioritatea noastră imediată este scoaterea țării din criza sanitară și economică”, a scris Igor Grosu pe Facebook.

Menționăm că, potrivit legii, candidatul pentru funcţia de prim-ministru are la dispoziție până la 15 zile de la desemnare pentru a cere votul de încredere din partea deputaților. Altfel spus, o decizie urmează să fie luată până pe 31 martie curent.

Pe 16 martie, președinta țării, Maia Sandu, a inițiat consultări cu fracțiunile parlamentare. Majoritatea forțelor politice și-au expus poziția pentru un Guvern ce ar soluționa problemele stringente până la declanșarea unui scrutin parlamentar.

Între timp, candidata susținută de majoritatea parlamentară formalizată, Mariana Durleșteanu, și-a retras candidatura la funcția de premier. La finalul consultărilor, Maia Sandu a anunțat că a luat act de decizia Marianei Durleșteanu și că, așa cum majoritatea nu are un candidat, îl propune pe Igor Grosu în această funcție.


Socialiștii au contestat decretul la Curtea Constituțională, iar, pe 18 martie, majoritatea parlamentară, formată din PSRM, PP Șor, ex-democrații de la Pentru Moldova, plus neafiliații Eugeniu Nichiforciuc, Vladimir Andronachi și independentul Alexandr Oleinic, l-a desemnat pe Vladimir Golovatiuc drept candidat pentru funcția de prim-ministru.

Pe 22 martie, Înalta Curte a decis însă că desemnarea lui Igor Grosu drept candidat pentru funcția de premier este constituțională, respingând sesizarea PSRM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?