Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Ghenadie Pavliuc ar putea reveni în Consiliul INJ /DOC/

18 noi. 2019,, 11:01   Politică
3958 0

Magistratul Ghenadie Pavliuc de la Judecătoria Chișinău vrea să revină în Consiliul Institutului Naţional al Justiţiei (INJ). Acesta s-a adresat în instanță, cerînd anularea deciziei Consiliului Superior al Magistraturii din luna iulie, prin care a fost demis de la INJ.

Curtea de Apel Chișinău a refuzat să examineze cererea lui Pavliuc, motivînd că a fost depusă tardiv. Ulterior, judecătorul s-a adresat la Curtea Supremă de Justiție, care a admis recursul și a obligat Curtea de Apel că examineze cauza, transmite tv8.md.

Ghenadie Pavliuc a declarat în instanță că nu a știut nimic despre decizia CSM prin care a fost demis de la INJ. Acesta se plînge că membrii CSM au examinat chestiunea imediat şi în lipsa judecătorului revocat, care nu a fost înştiinţat și nu a avut posibilitatea să se expună pe marginea circumstanţelor invocate de ministra Justiției Olesea Stamate.

Ghenadie Pavliuc afirmă că se află în concediu în perioada 20 iulie 2019 – 8 februarie 2020 și era plecat peste hotare cînd CSM a emis decizia privind demisia sa de la INJ. Acesta a prezentat și pașaportul cu ștampilele de ieșire și intrare în țară, care confirmă că nu era atunci în R. Moldova. Decizia CSM nu i-a fost trimisă nici prin poştă cu act de notificare, nici prin scrisoare recomandată, așa cum prevede legislația.

Pe 13 noiembrie, Curtea Supremă de Justiție a obligat Curtea de Apel Chișinău să examineze cererea lui Ghenadie Pavliuc.


Amintim că, în luna iulie, cei trei judecători delegați de CSM în Colegiul Institutului Național al Justiției au fost revocați din funcții, la solicitarea ministrei Justiției Olesea Stamate. Aceasta a motivat că asupra magistraților planează suspiciuni de integritate. Împreună cu Pavliuc au fost demiși de la INJ și judecătoarele Mariana Pitic și Viorica Mihăilă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?