X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Gavrilița, despre sancțiunile împotriva lui Șor și Plahotniuc: „Cercul din jurul hoților se strînge”

9 dec. 2022,, 11:43   Politică
2626 0

Sancțiunile aplicate de Guvernul Marii Britanii împotriva politicienilor fugari Vlad Plahotniuc și Ilan Șor prevăd că toate activele deținute de cei doi pe teritoriul acestei țări vor fi înghețate. Totodată, cei doi nu vor putea face afaceri pe teritoriul Marii Britanii, a precizat astăzi premierul Natalia Gavrilița în cadrul unui briefing.

"Cercul din jurul corupților și hoților din țară se strînge, iar Republica Moldova merge înainte. (...) Este încă o lovitură dată grupării pentru hoție și război și un semnal foarte clar că cei care au jefuit țara vor ajunge acolo unde le este locul - la închisoare", a comentat premierul.

Șefa Guvernului a mai mențioant că eforturile în vederea tragerii la răspundere a tuturor celor care au prejudiciat statul Republica Moldova vor fi continuate.

"Corupția însemană a rupe, atunci cînd spunem că o parte a societății noastre este coruptă, spunem că o parte este ruptă. Să promovăm justiția și dreptatea denunțînd orice caz de corupție, să învățăm copiii de mici că dînd mită înseamnă a fura dreptul nostru la prosperitate. Vom continua aceste eforturi de a combate actele de corupție", a mai spus ea.

Gavrilița a mai declarat că datorită modificării legislației, hoții și oligarhii nu vor mai putea scăpa de justiție, după ce vor fi condamnați autoritățile vor putea să le confiște averile inclusiv cele ascunse la rude. De asemenea, cetățenii care fac evaziuni fiscale vor puta fi identificați mai eficient de către autorități și vor putea fi trași la răspundere.


Menționăm că Vlad Plahotniuc și Ilan Șor, fugari de justiția moldovenească, au fost astăzi sancționați de Guvernul Marii Britanii în temeiul Regulamentului privind sancțiunile anticorupție din Marea Britanie. Astfel, orice active deținute de Plahotniuc sau Șor în Marea Britanie, sau în oricare dintre Teritoriile de peste mări ale Marii Britanii precum Insulele Virgine Britanice sau Insulele Cayman, vor fi înghețate.

2
1
2
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?