Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Dodon: Era imposibilă păstrarea URSS în starea în care se afla

1 feb. 2019,, 10:25   Politică
2597 14

Președintele Moldovei, Igor Dodon, a spus că în Uniunea Sovietică au fost foarte multe lucruri pozitive, dar era imposibil să fie păstrată în starea în care se afla, fiind nevoie de schimbări.

Această opinie a fost exprimată de șeful statului moldovenesc într-un interviu oferit agenţiei TASS, transmite Noi.md.

„...M-am născut în Uniunea Sovietică. Și trebuie să spun sincer: au fost foarte multe lucruri pozitive. Au existat şi unele probleme, au existat şi neajunsuri. Totuşi, sînt sigur că era imposibil să o păstrăm în formă pe care o avea ţara atunci. Acum vorbesc din punctul de vedere al unui economist. A fost nevoie de anumite schimbări", a spus Igor Dodon.

El a menționat că, bineînțeles, este bucuros pentru că ţara noastră, şi-a dobîndit independenţa.

„Sînt adeptul independenței Republicii Moldova. Dar, în același timp, înțeleg că, fără o legătură strînsă cu cei cu care construiam cîndva un stat comun, Moldova nu va supraviețui. În cadrul CSI, în cadrul UEEA sîntem înțeleşi. Nu spun că europenii nu vor să ne înțeleagă, dar ne simțim firesc. Prin urmare, susțin cooperarea în cadrul CSI și a unor astfel de noi proiecte de integrare ca UEEA. Am fost un susținător și un inițiator al statutului nostru de observatori în UEEA, pentru că sîntem interesați de acest lucru, este foarte important pentru noi", a subliniat președintele Moldovei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?