X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Dodon, dispus să invite la președinție liderii PSRM, PDM și pe cei ai blocului ACUM

22 mar. 2019,, 12:55   Politică
3342 5

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Angela Ganninger, anunță Noi.md

“Am discutat întregul spectru al relațiilor bilaterale, menționînd necesitatea dinamizării acestora, în special în domeniul comercial-economic. Am salutat activismul investitorilor germani în țara noastră și am subliniat contribuția importantă a Germaniei în realizarea mai multor reforme în Moldova”, a spus Dodon.

De asemenea, cei doi au vorbit despre situația politică internă din țara noastră care s-a creat după ce Parlamentul de legislatură nouă și-a început activitatea.

“ În acest context, i-am confirmat doamnei Ganninger disponibilitatea de a invita conducătorii a trei formațiuni parlamentare – a Partidului Socialiștilor, Partidului Democrat și a blocului ACUM – pentru a iniția negocieri cu privire la eventualitatea formării unei majorități parlamentare și a Guvernului Republicii Moldova”, a spus președintele.

Potrivit lui, acest proces poate dura cîteva săptămîni, iar președintele are un rol foarte important, contribuind la promovarea dialogului.


“Totodată, am adus exemplul statelor europene, în special, cel al Germaniei, care are o experiență foarte bogată în organizarea negocierilor destul de îndelungate în ce privește formarea coalițiilor parlamentare și crearea unui guvernl legitim, funcțional și eficient. Sînt convins că o asemenea experiență este mult mai bună decît crearea unei majorități parlamentare nelegitime, cu participarea „transfugilor””, a spus președintele.

În încheierea discuției, Igor Dodon l-a asigurat pe Ambasadorul Germaniei de disponibilitatea de a continua realizarea vectorului strategic pentru promovarea politicii externe echilibrate în baza principiului constituțional de neutralitate permanentă a Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?