X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Dumitru Diacov va reprezenta fracţiunea PDM în Parlament

18 iul. 2019,, 12:15   Politică
3777 4

Fracţiunea Partidului Democrat (PDM) în Parlamentul Moldovei va fi condusă de preşedintele de onoare al partidului, Dumitru Diacov. Această decizie a fost luată miercuri, la şedinţa fracţiunii.

Surse care au participat la şedinţă au comunicat reporterului agenţiei INFOTAG că aceasta s-a desfăşurat cu uşile închise şi a fost consacrată discutării situaţiei din partid, precum şi pregătirii pentru congresul extraordinar al PDM din 27 iulie. În cadrul şedinţei, fostul premier Pavel Filip a declarat că renunţă la funcţia de preşedinte al fracţiunii parlamentare a PDM.

„El şi-a argumentat decizia prin faptul că este prea încărcat, prin situația dificilă din partid și prin faptul că se fac presiuni asupra membrilor fracțiunii”, a spus interlocutorul agenției.

În această situație, s-a decis ca președinte al fracțiunii să fie ales președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.

„Deputații nu au avut de ales, deoarece Diacov este fondatorul și președintele de onoare al PDM. În partid nu există acum alți lideri, de vreme ce întreaga conducere a demisionat. Filip a rămas singurul vicepreședinte al partidului. El este şi preşedinte interimar pînă la congres, iar Diacov a devenit lider al fracțiunii PDM. Acest lucru va fi anunțat oficial la următoarea ședință a Parlamentului”, a menţionat deputatul.


El a amintit că la congres urmează a fi ales noul președinte și Consiliul Național al PDM, care va alege vicepreședinții și secretarul general al partidului.

„Situația se complică şi prin faptul că nici Diacov, nici Filip nu vor să devină președinte al partidului. sînt convins că vom depăși această situație, în partid au rămas mulți oameni destoinici”, a subliniat interlocutorul agenției INFOTAG.

În același timp, el a respins categoric acuzațiile de dezbinare a partidului și a fracțiunii sale parlamentare, precum și zvonurile potrivit cărora unii deputați se pregătesc să iasă din fracțiune și chiar să-și depună mandatul.

„Nu poate fi vorba de aşa ceva. Fracțiunea rămîne unită. Unor colegi le este dificil să se obișnuiască cu trecerea în opoziție, ceea ce presupune un stil de lucru diferit. Ei sînt supuşi presiunilor, atacurilor, acuzațiilor nefondate de infracţiuni pe care nu le-au comis. Toate acestea vor trece. PDM este o formațiune puternică, sînt sigur că vom face față. Acest lucru va fi demonstrat şi la alegerile generale locale, pentru care am început deja să ne pregătim”, a spus deputatul.

În ajun, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a declarat că, în curînd, 6-7 deputați din Partidul Democrat își vor depune mandatele. Alte surse afirmau că în fracțiune s-a produs o dezbinare: 6-7 deputați au rămas cu Filip, iar ceilalți au ales să fie cu liderul fracțiunii, Diacov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?