X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Deputatul PRO Moldova, Ruxanda Glavan, acuzată de atac rider asupra ”Sanfarm-Prim”

17 iul. 2020,, 13:21   Politică
5544 6

Socialistul Vladimir Odnostalco va sesiza Procuratura Generală cu privire la tentativa deputatului PRO Moldova, Ruxanda Glavan, de a prelua forțat societatea ”Sanfarm-Prim” cu 99% acțiuni de stat.

În cadrul unei conferințe de presă, Odnostalco a prezentat probe, care demonstrează că, în timpul mandatului său în fruntea Ministerului Sănătății, Glavan a avut mai multe tentative de a distruge și acapara în scopuri personale societatea ”Sanfarm-Prim”.

Prima tentativă de a pune mîna pe cel mai mare depozit farmaceutic de stat cu o suprafață de mii de metri pătrați și o infrastructură dezvoltată, Glavan a pus-o în aplicare la scurt timp de la aflarea sa în funcția de ministru. În martie 2016, aceasta a încercat să reorganizeze întreprinderea în societate publică.
Potrivit lui Odnostalco, aceasta i-ar fi permis lui Glavan prin anumite scheme să intre în posesia societății, unde anterior, în calitate de proprietar al mai multor companii farmaceutice a arendat spații. Dar, instituțiile de resort au dat un aviz negativ acestei inițiative a actualului deputat Pro Moldova.
Un alt document arată că, Glavan nu s-a oprit aici și a încercat să reorganizeze ”Sanfarm-Prim” în întreprindere de stat. Dar și această tentativă a suferit eșec din cauza avizelor negative de la structurile de stat.

Glavan a pus la cale o a treia încercare de a pune mîna pe societate. În calitate de ministru al Sănătății a obligat acționarii să-și vîndă cele 3999 de acțiuni.

Dar și aici instituțiile de stat îi dau un răspuns negativ, iar Comisia Națională a Pieței Financiare susține că această acțiune se încadrează în dosar penal”, a spus deputatul.


După cele trei tentative eșuate, ministrul Glavan a perseverat în tentativa de a pune mîna pe această întreprindere și a pus în aplicare planul de creare a SA ”Moldfarm”, obligînd astfel ”Sanfarm-Prim” să transmită gratis către ”Moldfarm” 3250 de metri pătrați, pe un termen de 49 de ani. Dar nici această tentativă nu i-a reușit.

A urmat încă o încercare de a lichida ”Sanfarm-Prim”. În 2017, ”Moldfarm”, creată de Glavan, încheie un contract de procurare a medicamentelor în valoare de 10 milioane de lei. Atunci, Glavam obligă din nou ”Sanfarm-Prim” să depoziteze gratis aceste preparate.

”Apare întrebarea, din ce surse să funcționeze ”Sanfarm-Prim”. Scopul era să aducă întreprinderea la faliment, ca mai apoi să spună administrația nu face față situației, iar societatea trebuie să fie lichidată”, a spus Odnostalco.

O ultimă încercare de a distruge societatea a fost încercarea de a o vinde pentru a achita creditele luate de la o bancă care era condusă de soțul lui Glavan.
”La acel moment, întreprinderea nu avea probleme financiare, Sanfarm-Prim” înregistra profit și nu era nicio necesitate pentru a vinde acțiunile și datorită perseverenței acționarilor, nici această schemă nu i-a reușit”, de declarat socialistul.

Deputatul PSRM a calificat prestanța Ruxandei Glavan în funcția de ministru al Sănătății drept ”catastrofă în medicină”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?