Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Delegația Parlamentului pleacă la o sesiune plenară în Georgia

9 dec. 2019,, 14:00   Politică
2616 0

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la cea de-a 8-a sesiune plenară a Adunării Parlamentare EURONEST. Reuniunea are loc la Tbilisi, Georgia, în perioada 9-10 decembrie 2019, transmite Noi.md.

Delegația parlamentară este condusă de șeful delegației naționale la AP EURONEST, Igor Munteanu. Din componența delegației fac parte deputații Mihai Popșoi și Angel Agache.

Astăzi, va avea loc sesiunea plenară în cadrul căreia vor fi dezbătute o serie de proiecte de rezoluții privind funcționarea instituțiilor de stat în țările Parteneriatului Estic, importanța digitalizării în creșterea economică a statelor, cadrul de reglementare în sectorul energetic, reformele în educație. În deschiderea sesiunii, vor adresa mesaje de salut celor prezenți la eveniment Vicepreședintele Parlamentului European, Klara Dobrev, copreședinții AP EURONEST, Andrius Kubilius și Ivan Krulko, reprezentanți ai Comisiei Europene, Comitetului European al Regiunilor, alți oficiali.

În cadrul sesiunii, parlamentarii urmează să aprobe planul de activitate al AP EURONEST pentru anul 2020 și să participe la o dezbatere generală privind viitorul Parteneriatului Estic.

Ieri, 8 decembrie, au avut loc ședințele celor 4 comitete permanente.


Adunarea Parlamentară EURONEST, constituită în 2011, reprezintă dimensiunea parlamentară a Parteneriatului Estic și o platformă de dialog între deputații din Parlamentul European și partenerii estici pe subiecte ce țin de implementarea reformelor politice, sociale și economice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?