Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Igor Dodon a avut o întrevedere oficială cu Emmanuel Macron. Află ce i-a propus omologului său

12 oct. 2018,, 13:50   Politică
4501 0

În ultima zi a summit-ului Francofoniei, care are loc la Erevan, președintele Republicii Moldova Igor Dodon a avut o întrevedere cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, anunță Noi.md

În cadrul discuției, cei doi șefi de stat au abordat o gamă largă de chestiuni cu privire la relaţiile bilaterale, anunță Igor Dodon.

"Astfel, am remarcat faptul că Franţa, fiind una din „locomotivele” Uniunii Europene, rămîne a fi unul din partenerii strategici ai Republicii Moldova în Europa. În cei 26 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, dialogul dintre ţările noastre a cunoscut o dezvoltare dinamică practic în toate domeniile: politică, economie, comerţ, cultură, educaţie, etc. Relațiile comerciale dintre Moldova şi Franţa înregistrează o creştere stabilă: în perioada ianuarie-iunie, 2018, volumul exporturilor spre Franţa a crescut de 1,7 ori comparativ cu perioada similară a anului precedent. Importurile din această ţară, în perioada de referinţă, s-au majorat cu 60%. În Moldova, activează 225 de companii cu capital francez", a spus președintele.

Șeful statului a menționat, de asemenea ascensiunea dialogului în domeniul culturii şi educaţiei, în care rolul principal îl joacă Alianţa Franceză din Moldova. Potrivit lui, programele promovate de această organizaţie oferă studenţilor moldoveni posibilitatea de a face studii în Franţa. Totodată, în dialogul dintre ţările noastre un rol important îi revine și diasporei moldovenești din Franţa, a spus Igor Dodon.

"Cît priveşte politica externă a Republicii Moldova, am subliniat în mod special că ţara noastră tinde să dezvolte relaţii echilibrate şi reciproc avantajoase cu partenerii atît din Vest, cît şi din Est. Totodată, vom menține și consolida principiul constituțional de neutralitate permanentă a Moldovei. În context, am discutat cu Președintele Franţei perspectivele de reglementare a conflictului transnistrean. În special, am propus părții franceze să participe mai activ la consultările pe marginea acestei probleme alături de Germania, Rusia și alți actori externi, participanți ai formatului oficial recunoscut, 5+2. Consider că implicarea Parisului, inclusiv în cadrul politicii Uniunii Europene, va oferi un nou impuls procesului de reglementare, ceea ce, într-un final, va contribui la identificarea unei soluţii eficiente care va marca primul succes pașnic și diplomatic din ultimele decenii, în rezolvarea conflictelor „îngheţate” din spaţiul post-sovietic și în general din spațiul OSCE", a spus Dodon.


În finalul întrevederii, șeful statului a exprimat gratitudine președintelui Franței pentru invitația de a participa la Forumul Păcii, care va avea loc, în noiembrie anul curent, la Paris.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?