Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cenușă, despre ultimul mesaj al Maiei Sandu: „Unul de alarmă”

19 mar. 2022,, 13:15   Politică
10013 0

Mesajul Președintelui Sandu care cheamă la „răbadare” și „adaptare” a populației în față unor probleme noi este un mesaj menit să producă unitate națională și liniște socială în măsură posibilităților. Este opinia analistului politic Dionis Cenușă făcută publică pe contul său de Telegram.

În aceeași ordine de idei, Cenușă spune că discursul Maiei Sandu poate fi interpretat în două feluri: „Pe de o parte, guvernarea vrea să semnalizeze că urmează vremuri grele ("nu bune"), încercînd să pregătească populația pentru înrăutățirea situației socio-economice și chemînd la sacrificii”.

„Într-un fel, acest mesaj este unul de alarmă. Pe altă parte, Sandu vrea să le reamintească cetățenilor că sursa problemelor nu este în Moldova și nu actuala guvernare, ci în războiul din vecinătate. În ambele cazuri, pe lîngă pregătirea publicului pentru noi provocări, guvernarea trebuie să caute și să ofere soluții. "Răbdarea" sau "adaptarea" la dificultății sînt trăsături umane la care, din păcate, moldovenii au fost nevoiți să recurgă pe tot parcursul independenței Moldovei”, a scris politologul.

Ieri, Maia Sandu a venit cu un mesaj în adresa moldovenilor prin care îi îndeamnă să reziste, exprimîndu-și încrederea că, prin eforturi comune, cetățenii Republicii Moldova vor reuși să depășească această perioadă complicată.

13
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?