Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Ministrul de Externe a declarat că România are responsabilitatea de a sprijini Moldova

7 sep. 2021,, 13:33   Politică
2528 21

România are responsabilitatea de a sprijini Republica Moldova. Declarația a fost făcută Bogdan Aurescu, ministrul de Externe de la București, după o întrevedere cu Nicu Popescu, omologul său de la Chișinău, care se află într-o vizită oficială în România, transmite Noi.md cu referire la stiri.md.

Astfel, în cadrul întîlnirii, cei doi oficiali au abordat mai multe subiecte importante între care avansarea discuțiilor în privința edificării podului peste Prut la Ungheni, posibilitatea eliminării tarifelor la roaming între Republica Moldova și România, proiectele de interconectare energetică, dar și un nou acord de asistență nerambursabilă din partea Romîniei.

În context, Bogdan Aurescu, ministrul de Externe de la București, a remarcat relațiile speciale care leagă Republica Moldova și România și s-a referit la foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre cele două state, care urmează a fi actualizată.

„Astăzi am continuat să adîncim acest dialog, mai ales cu obiectivul de a pregăti următoarea ședință comună de guvern. Adică să stabilim o serie de repere pentru acțiunea viitoare, pentru a stabili avansarea proiectelor care ne interesează în mod deosebit, cu accent pe infrastructură, pe energie, pe construirea și reabilitarea de poduri, pe sprijinirea eforturilor de reformă ale guvernului de la Chișinău și modernizării instituțiilor pe model european. Am identificat împreună acțiuni pe aproape toate aceste domenii”, a declarat ministrul de Externe al României.

Totodată, oficialul a reconfirmat sprijinul ferm al Romîniei pentru reformarea profundă și modernizarea R. Moldova.


„Avem un obiectiv strategic bilateral comun care este parcursul european ireversibil al R. Moldova. (…) Am încredere că reformele vor avansa într-un ritm susținut, cu o guvernare eficientă oferind un impuls procesului de reformă democratică profundă pentru consolidarea statului de drept, pentru accelerarea și eficientizarea luptei anti-corupției, pentru a nu fi irosită șansa transformării R. Moldova într-o veritabilă democrație pe model european.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?