X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Zinaida Greceanîi i-a propus blocului ACUM să creeze coaliții la nivel raional

21 oct. 2019,, 17:23   Politică
2547 0

În cadrul unei conferințe de presă, președintele Partidului Socialiștilor din Moldova, Zinaida Greceanîi, a vorbit despre unele rezultate preliminare ale alegerilor locale generale organizate pe 20 octombrie și s-a adresat colegilor săi din blocul ACUM cu propunerea de a discuta posibilitatea creării unor coaliții și la nivel raional.

La începutul conferinței de presă, Zinaida Greceanîi a exprimat în primul rînd recunoștință tuturor alegătorilor, tuturor susținătorilor Partidului Socialiștilor care au luat parte la această campanie electorală și au venit la urne pe 20 octombrie, și întregii echipe PSRM, care a fost reprezentată masiv în toată țara.

"Mulțumim tuturor cetățenilor care ne-au votat, care ne-au susținut - nu îi vom dezamăgi", a spus Zinaida Greceanîi.
Făcînd un rezumat preliminar al alegerilor, Zinaida Greceanîi a menționat că candidații PSRM au obținut majoritate absolută în patru consilii raionale: în Briceni, Taraclia, Dondușeni și Ocnița, de aceea ei pot numi în mod independent președinții raioanelor. În afară de aceasta, există trei raioane în Găgăuzia, ai căror președinți de asemenea vor reprezenta PSRM.

De asemenea, liderul partidului a declarat că PSRM este pe primul loc după numărul de consilieri aleși în 18 consilii raionale, în care socialiștii vor propune alegerea președinților de raion.

Zinaida Greceanîi a menționat că, în primul rînd, ca și la nivel central, PSRM invită oficial colegii din blocul ACUM, care au obținut rezultate similare, să creeze coaliții și la nivel raional.


Zinaida Greceanîi a prezentat date și privind rezultatele alegerilor primarilor. Potrivit acesteia, candidații PSRM la funcția de primar au obținut victoria în 124 de localități, inclusiv în 12 orașe.

În al doilea tur au ieșit candidații PSRM pentru funcția de primari în 179 de localități, inclusiv 18 orașe.

Zinaida Greceanîi a îndemnat toți cetățenii republicii să sprijine candidații PSRM în al doilea tur de scrutin.

„Aș fi dorit să fie organizate alegeri într-un singur tur, dar, din păcate, va fi și al doilea. Vom depune eforturi pentru ca candidații PSRM să cîștige la nivelul primarilor de orașe și sate", a declarat președintele PSRM.

La rîndul său, secretarul executiv al PSRM, șeful sediului electoral al PSRM din Chișinău, Vlad Batrîncea, a mulțumit tuturor alegătorilor municipiului și a anunțat că la Chișinău va avea loc al doilea tur de alegere a primarului general, la care vor participa Ion Ceban din partea PSRM și Andrei Năstase din blocul ACUM.

„Ne pregătim și sîntem absolut siguri că, chiar și în al doilea tur, rezultatele pentru PSRM vor fi foarte optimiste”, a spus Vlad Batrîncea.

El a amintit, de asemenea, că în această dimineață, candidatul PSRM s-a adresat blocului ACUM cu propunerea de creare a unei coaliții în Consiliul municipal Chișinău. Socialiștii au cîștigat în consiliu 22 din 51 de mandate, iar blocul ACUM - 19 mandate.

„Împreună putem avea 41 din 51 de consilieri, ceea ce reprezintă o majoritate absolută pentru a rezolva cele mai importante probleme ale Chișinăului. Și din moment ce în Parlament avem o înțelegere foarte clară precum că împreună vom găsi soluții, atunci și în municipiu putem ajunge la o astfel de înțelegere. Doar împreună putem găsi soluții eficiente pentru modernizarea stațiilor de epurare, a infrastructurii și a întregii capitale”, a spus Vlad Batrîncea.

Avocatul PSRM, Ilie Ceban, a declarat în cadrul conferinței de presă că la monitorizarea alegerilor din partea Partidului Socialiștilor au participat aproximativ 6 mii de observatori, reprezentanți și membri ai secțiilor de votare. Potrivit acestuia, în ziua alegerilor locale generale, la nivel de țară au fost înregistrate cîteva încălcări, al căror grad este în prezent studiat. În general, după cum a menționat Ilie Ceban, nu au existat încălcări semnificative care ar putea influența rezultatele alegerilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?