X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Zeci de personalităţi au fost decorate de Igor Dodon (FOTO)

3 apr. 2018,, 16:00   Politică
8974 3

Astăzi, 3 aprilie, şeful statului, Igor Dodon, a înmînat distincții de stat unui grup de cetățeni ai Republicii Moldova, în conformitate cu decretele pe care le-a semnat anterior, informează Noi.md.

Printre persoanele care s-au ales cu ordine şi medalii se numără sportivi de performanţă, actori şi militari, care de-a lungul timpului s-au bucurat de mari succese atît în ţară, cît şi peste hotare.

„Am conferit ordine și medalii unor cetățeni care au activat în diverse domenii, iar pe parcursul anilor s-au remarcat prin muncă îndelungată şi prodigioasă. Printre aceștia se numără sportivi de performanţă care au obținut succese în cadrul unor competiţii naționale și internaţionale, actori care au dus faima țării noastre peste hotare, militari care au contribuit la educarea tinerei generații în spiritul militaro-patriotic, persoane din domeniul administrației publice care au promovat transformările social-economice și alte categorii de cetățeni care reprezintă mai multe generații”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele ţării le-a mulțumit tuturor pentru munca imensă şi răbdarea pe care o depun zilnic, pentru activitate și dedicație profesională, dorindu-le succes în continuare și reiterînd faptul că va continua să decoreze persoane simple care s-au dedicat muncii și activității, care au contribuit substanțial la dezvoltarea și edificarea Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?