Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Zaharova a anunțat agenda viitoarelor discuții între Lavrov și Popescu la Moscova

3 noi. 2021,, 18:10   Politică
5022 1

Pe 17 noiembrie, Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, urmează să poarte discuții la Moscova cu vicepremierul, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, care, la invitația omologului său rus, va efectua o vizită de lucru la Moscova în perioada 16 - 17 noiembrie.

Despre acest lucru a anunțat în cadrul unui briefing reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, menționînd că în cadrul discuțiilor miniștrii vor examina problemele de actualitate ale cooperării bilaterale, cu accent pe tema interacțiunii dintre ministerele de externe ale celor două țări.

Se planifică schimbul de opinii cu privire la cele mai importante probleme globale și regionale de interes reciproc. Părțile vor acorda o atenție deosebită cooperării în cadrul organizațiilor-cheie internaționale, în primul rînd ONU, precum și formatelor de integrare regională, inclusiv CSI, UEE și OCEMN.

Un loc important în cursul negocierilor va fi discutarea stării actuale și a perspectivelor reglementării transnistrene.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?