Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Voronin: Și procurorii trebuie trași la răspundere

23 sep. 2019,, 11:20   Politică
3527 1

Procurorii care nu au făcut cercetările necesare pe cazul „furtului miliardului” trebuie să fie eliberați din funcții și trași la răspundere, afirmă fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

În opinia acestuia, nu doar cei care au furat nemijlocit banii, dar și procurorii care nu și-au făcut treaba poartă vina.

„Dacă direct n-a pus mîna pe bani, dar n-a făcut ceea ce trebuie conform misiunii lui, clar lucru că trebuie să-și facă griji, oricine care a fost în timpul acesta la conducere la Procuratură, în organele respective. Toate accentele nu trebuie puse doar pe Procuratură, sînt mai multe instituții ale statului care se numesc organe de securitate a statului și trebuiau să aibă grijă de ce se întîmplă în țară”, a declarat liderul comuniștilor, într-o emisiune la TVR Moldova.

Vladimir Voronin spune că vrea să creadă că lucrurile o iau în direcția care trebuie, referindu-se la ultimele activități ale comisiilor parlamentare, dar și ale procurorilor în ceea ce privește frauda bancară. Totodată, liderul comuniștilor consideră că un politician care nu ar avea nimic de ascuns nu ar trebui să fugă din țară pentru că activitatea politicianului nu se încheie în momentul în care a ajuns în opoziție sau i-a expirat mandatul.

Nu demult, Alexandru Slusari, președintele Comisiei de anchetă pentru investigarea fraudei bancare, a anunțat că în raportul Kroll, numele lui Vlad Plahotniuc figurează ca principalul beneficiar al furtului miliardului.


Un alt beneficiar menționat de parlamentar este fostul premier Vlad Filat și persoane din anturajul acestuia, care apar în raportul Kroll cu sumele și tranzacțiile efectuate cu banii proveniți din frauda bancară. De asemenea, în raportul Kroll mai apar Ilan Șor, Marina Tauber, Reghina Apostolova, Iurie Fotescu, Petru Lucinschi, Gabriel Stati și Olga Bondarciuc, notară care a prestat servicii pentru ex-liderul PDM, Vlad Plahotniuc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?