Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Voronin: Cine nu ar cîștiga alegerile, pentru alegători nu se va schimba nimic

21 mai. 2018,, 11:50   Politică
9060 4

Alegerile anticipate ale primarilor municipiilor Chișinău și Bălți au fost efectuate cu încălcări ale legislației. Cine nu le-ar cîștiga, nu va avea timp să facă nimic într-un timp scurt, iar pentru alegători nu se va schimba nimic.

Această opinie a fost exprimată de președintele Partidului Comuniștilor, fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, în cadrul emisiunii TV "Glavnoie" de pe canalul 21, relatează Noi.md.

Vorbind despre alegerile anticipate ale primarilor municipiilorChișinău şi Bălți, el a menționat cădupă modul în care s-a desfășurat lupta, dar şidupă cum au fost organizate prezentările din cadrul dezbaterilor, comuniștii s-au convins și mai mult că au avut dreptate atunci, cînd au decis să nu participe la această mascaradă și show cu denumirea„alegerea primarilor orașelor Bălți și Chișinău".

"Aceste alegeri se desfășoară cu încălcarea legislației. Legea privind alegerile publice locale prevede că primarul este ales pentru perioada de 4 ani. În lege nu este stipulat că toți primarii trebui să fie aleși angro, deodată, concomitent. Nu există așa ceva în lege. Prin urmare, dacă primarul este ales astăzi, atunci de astăzi se numără 4 ani", a subliniat președintele PCRM.


El a atras atenția asupra faptului că cine nu ar fi fost cîștigătorul alegerilor, iar în opinia Dlui nu era nimeni absolut din care să fi fost posibil de ales, acesta nu va avea timp oricum să facă nimic în 10 luni, el nu va putea îndeplininiciun punct din promisiunile sale preelectorale.

"Ascultați, într-adevăr e atîta gălăgie, tărăboi, iar peste 10 luni, vom avea alegeri repetate. Atunci pentru ce a trebuit să fie făcute astăzi alegeri. De ce primarul ales nu va lucra timp de 4 ani. Anume din acest motiv, nu am participat la aceste alegeri. Acesta nu va face nimic. Acum se termină luna mai, încăo lună și jumătate de an a şi trecut. Bugetul a fost deja împărţit şi răsîmpărţit în diferite direcții, conform intereselor ş.a.m.d. Și ce poate face acestaîn acest răstimp?" se întreabă liderul PCRM.

Potrivit spuselor lui, anume acesta este motivul pentru care comuniștii s-au adresat către alegători cu apelul de a boicota, ignorînd aceste alegeri pentru funcția de primar al Chișinăului și Bălțiului, pentru că nimic nu se va schimba pentru alegători după acestea, cine nu le-ar cîștiga.

"Nu vă faceți griji că va cîștiga unul, iar celălalt va pierde. Întrebarea nu constă în asta, veți pierde oricum, şi Chișinăul, și Bălțiul, dacă participați la alegerile astea", a spus liderul PCRM.

El a menționat că pe parcursul companiei electorale au ieşit la iveală lucruri stranii, în special, faptul că unul dintre candidați nici măcar nu deține cetățenia Republicii Moldova.

"A venit la alegeri, fiind deputat al Parlamentului României. Ei au hotărît, că dacă nu invadează Moldova, aşa cum au cotropit-o românii împreună cu Antonescu în anul 1941, atunci să o ocupe prin intermediul candidaților pentru primăria Chișinăului din România. În general, e un fel de balamuc nu alta, oamenii serioși, responsabili ar fi trebui să uite de aceste alegeri și să nu se încurce cu această batjocură", a menţionat Vladimir Voronin.

Fostul președinte al Republicii Moldova a subliniat că gospodăria orășenească este un mega complex şi că la postul de primar este necesar să fie rezolvate probleme serioase de inginerie în oraș, probleme serioase de planificare, amenajare și alte mii de chestiuni. "Această persoană ar trebui să fie adevărat stăpîn al orașului, și nu un individ întîmplător", a menționat liderul PCRM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?