X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Vlad Batrîncea a îndemnat guvernul și parlamentul să respecte legea

8 sep. 2023,, 11:30   Politică
2992 1

Ieri, în debutul sesiunii de toamnă a Parlamentului, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a venit cu un apel către majoritatea de la guvernare să lucreze transparent și eficient, să respecte legile și dreptul opoziției de a-și expune opinia și inițiativele legislative.

Vlad Batrîncea a amintit că Parlamentul este format din 101 deputați care reprezintă diferite fracțiuni. Dar la baza activității deputaților este încrederea pe care cetățenii țării le-au acordat-o. Oamenii așteaptă ca parlamentarii să lucreze transparent și eficient, ceea ce ar asigura rezultatele promise, informează tribuna.md

Cu toate acestea, cu regret, aceasta este prima legislatură a Parlamentului, care, la cererea opoziției, nu a organizat nicio audiere publică, deși spre discuție au fost propuse cele mai importante și de rezonanță probleme din societate, a spus deputatul. În același timp, potrivit d-lui Batrîncea, rolul Parlamentului constă în prezentarea unor informații obiective societății.

„Parlamentul refuză să discute probleme de siguranță în trafic, de acordare a prestațiilor sociale, reforma administrativă și orice alte probleme pe care opoziția le propune spre discuție”, a spus Vlad Batrîncea.

Vicepreședintele a subliniat, de asemenea, că pentru prima dată opoziția nu a avut posibilitatea să prezinte nici un proiect de lege elaborat. Deputatul a amintit că regulamentul Parlamentului, legile, Constituția țării prevăd că un proiect de lege poate fi examinat în ședința plenară dacă există avizul Guvernului și al Comisiei parlamentare de resort.


„În condițiile în care guvernul încalcă grav Constituția și legile țării și nu dă avize inițiativelor deputaților din opoziție, acest lucru trebuie supus unei răspunderi penală”, a spus președintele fracțiunii.

Vicepreședintele a mai atras atenția că Guvernul nu a prezentat nici un raport anual, ceea ce, de asemenea, este o încălcare a legislației. În același timp, cabinetul de miniștri a venit de șapte ori cu solicitarea de a prelungi starea de urgență în țară, fără să prezinte rezultatele activității sale.

Vlad Batrîncea a îndemnat guvernul și Parlamentul să respecte legea și să activeze în interesul tuturor cetățenilor.

15
2
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?