X 
Puterea stiri: 7442
Criza energetică stiri: 1130

Vicepremierul pentru reintegrare a avut o întrevedere cu reprezentanții unor delegații permanente pe lângă OSCE

17 mai. 21:45   Politică
1977 0

Vicepremierul Oleg Serebrian a primit astăzi în vizită șefii adjuncți ai delegațiilor Statelor Unite ale Americii, Franței, Germaniei și Marii Britanii pe lîngă OSCE, care se află într-o vizită de documentare în Republica Moldova, fiind însoțiți de șeful Misiunii OSCE în R. Moldova Claus Neukirch, comunică moldpres.md cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În cadrul discuțiilor purtate viceprim-ministrul Oleg Serebrian a informat despre activitățile desfășurate în formatele de negocieri privind reglementarea transnistreană, temele actuale de pe agenda discuțiilor, abordările Chișinăului și eforturile depuse pentru soluționarea problemelor urgente, precum și despre promovarea unei reglementări pașnice și durabile a dosarului transnistrean.

Printre subiectele de actualitate au fost enunțate necesitatea respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană, inclusiv ale persoanelor aflate în detenție ilegală, asigurării accesului permanent al fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile arabile de după traseul Camenca-Tiraspol, desfășurării în bune condiții a procesului educațional în instituțiile de învățămînt cu predare în grafie latină ș.a.

La fel, s-a discutat și s-a efectuat un schimb de opinii pe aspecte de securitate regională în contextul războiului din Ucraina și impactului acestuia asupra Republicii Moldova.


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre faptul că zborurile directe către Moscova au fost interzise?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав