X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Vartanean: ACUM este „necopt” în plan politic, nu este gata să colaboreze cu alte partide

23 apr. 2019,, 07:40   Politică
4063 2

Tăcerea PSRM din primele săptămîni de după alegeri a avut într-o oarecare măsură tangențe și cu reacția altor partide referitor la invitația făcută de către PSRM de a participa la negocieri.

Opinia a fost exprimată de Gaik Vartanean, deputat din partea Partidului Socialiștilor, potrivit căruia, formațiunea a invitat la discuții doar Blocul ACUM, însă a văzut din start o reacție destul de dură din partea Blocului, care, în opinia sa, a continuat o retorică electorală, inclusiv prin declarații de genul „nu ne așezăm la negocieri cu hoții”. Potrivit deputatului, această retorică în ultima perioadă s-a liniștit, însă, spre regret, esența ei a rămas aceeași.

Pentru ca lucrurile să se miște pe scena politică, Gaik Vartanean consideră că este important ca ACUM „să depășească fricile lor și să înțeleagă ce este important pentru ei, coaliție, scoaterea țării din impas, alegeri anticipate sau altceva”. Declarațiile au fost făcute la dezbaterile publice „Patimile și pătimirile, iertarea și împăcarea în politică”, ediția a 109-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

„Într-adevăr, Partidul Socialiștilor se ține de poziția, pentru care optează majoritatea democrațiilor parlamentare rezistente în timp – și anume că partidul care a acumulat cele mai multe mandate are dreptul să aleagă acea funcție la care pretinde. Din start, poziția dură formulată de Blocul ACUM, potrivit căreia ei își doresc principalele două funcții în stat, cea de președinte al Parlamentului și cea de premier, chiar dacă sînt pe locul trei, conform numărului de mandate, iar PSRM să voteze pentru un guvern minoritar, ne-a nedumerit. Nu am înțeles, conform cărui exemplu european a fost lansată această inițiativă?”, se întreabă Gaik Vartanean.

Parlamentarul este de părere că Partidul Socialiștilor este cel care urma să propună Blocului ACUM formarea unui guvern minoritar, să-l formeze, iar ACUM să voteze pentru el. Potrivit lui, PSRM reiese dintr-o ecuație foarte simplă și anume că astăzi două forțe din opoziție au posibilitatea să schimbe guvernarea, care a fost timp de zece ani, „pentru că într-o formă sau alta, PDM s-a aflat la guvernare, iar ultimii doi-trei ani conduce de unul singur”.

Totodată, Gaik Vartanean nu este de acord cu afirmația că ACUM și PDM privesc în direcții opuse, din contra, „în ceea ce ține orientarea pro-europeană, cele două formațiuni sînt mai apropiate, decît sînt Blocul ACUM și PSRM. Însă, în pofida diferențelor, inclusiv ideologice, pentru prima dată în societatea moldovenească de la Independență încoace, ar putea exista un exemplu de apropiere între formațiuni de opoziție destul de diferite. În acest sens, socialiștii dau dovadă de flexibilitate și de maturitate politică, în condițiile în care astăzi pentru clasa politică moldovenească cel mai important este schimbarea guvernării și pentru acest fapt au votat practic 70% din alegători, în total pentru ACUM și PSRM”. În opinia sa, acum este necesară îndepărtarea de la retorica dură, de la cea geopolitică care a dezbinat societatea moldovenească în toți acești ani și în acest sens este nevoie ca să predomine rațiunea.

Într-un mesaj către cetățeni, deputatul PSRM i-a îndemnat să se adreseze către cei pe care i-au votat și să-i întrebe ce sînt gata să facă pentru a depăși criza politică. Întrebat fiind de ce nu se reiau ședințele Parlamentului, dînsul a spus că prin decizia Consiliului Republicam al PSRM s-a luat decizia că PSRM este gata să discute formarea majorității parlamentare fără de care nu e posibil de a desfășura ședința Parlamentului. Dacă ședința ar avea loc, aceasta ar duce la „nimic mai mult decît la un show”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?