COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Va fi creat un centru de coordonare a asistenței externe pentru lupta cu coronavirusul

Va fi creat un centru de coordonare a asistenței externe pentru lupta cu coronavirusul

Comisia pentru Situații Excepționale a decis, miercuri, crearea Centrului de coordonare a asistenței externe pentru lupta cu pandemia COVID-19. Premierul Ion Chicu a declarat că acest centru va fi creat în cadrul Cancelariei de Stat.

Potrivit Regulamentului de funcționare aprobat de Comisia pentru Situații Excepționale, centrul va coordona procesul de repartizare a asistenței externe pentru combaterea COVID-19 pentru autoritățile publice locale, spitale, instituții și alte entități. Centrul de coordonare a asistenței externe va stabili un contact permanent cu reprezentanțele ONU și UNDP, care la rîndul lor coordonează activitatea altor donatori.

”Prin decizia respectivă facem ca acest proces să fie mai bine coordonat și să ne asigurăm că eficiența ajutorului oferit este una maximală, iar efortul prietenilor noștri care vin să ne ajute să ajungă acolo unde și-o doresc și ei și noi”, a declarat Ion Chicu.


Premierul a precizat că, pînă la această oră, Moldova a primit oferte de ajutor umanitar destinat luptei cu COVID-19 din partea mai multor state și organizații internaționale.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load