„Hoții și bandiții trebuie să se teamă să comită crime. Azi, poliția cere înregistrările video de pe camerele private. Normal că în așa situație numărul de crime va crește! Azi consumul de droguri crește enorm. Dar cu dictatura ordinii pedeapsa pentru mizerabilii care au treabă cu drogurile va începe de la 15 ani în sus”, a explicat Usatîi.
Renato Usatîi a venit și cu alte exemple: „Dictatura ordinii – când sunt pedepsiți dur nu cei care au furat o găină, dar cei care fură cu milioane de la stat și apoi sunt eliberați. Asta înseamnă și modificări la Codul penal. Am avut în toți acești ani comuniști, agrarieni, democrați și liberal-democrați. Toți au promis să lupte cu criminalitatea și corupția. Dar batem pasul pe loc. Sunt ferm convins că doar dictatura ordinii în interesul țării și dictatura responsabilității față de cetățeni va schimba spre bine situația!”.
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat recent că odată ajuns la Președinție va insista pe doi piloni de bază: dictatura ordinii în interesul statului și dictatura responsabilității față de cetățeni.
Adăuga comentariu