Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Unde, după Kazahstan, ar putea izbucni următoarele acțiuni de destabilizare? Opinie

17 ian. 2022,, 10:30   Politică
5219 6

După Kazahstan, următorul focar de destabilizare a situației ar putea apărea într-o altă țară din Asia Centrală.

Această opinie a fost exprimată de omul de stat israelian, diplomatul, expertul militar-politic, fostul șef al Serviciului israelian de informaţii "Nativ", Yakov Kedmi, într-un interviu exclusiv emisiunii "Subiectul principal” cu Nina Dimoglo de pe canalul YouTube, Sputnik Moldova, relatează Noi.md.
În același timp, el a atras atenția asupra faptului că forțele de menținere a păcii ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) nu au participat la suprimarea rebeliunii din Kazahstan.

"Ei nu au căutat teroriști, nu au curățat străzile, au luat sub protecție unele obiecte strategice, la cererea Guvernului kazah, începînd cu aeroportul, Baikonur, uzinele de îmbogățire a uraniului, minele de uraniu și altele, iar restul a făcut forțele kazahe, așa cum a fost conceput de la bun început. Așadar, a spune că forțele CSTO au suprimat această rebeliune în Kazahstan este pur și simplu greșită. Un alt lucru este că însăși participarea CSTO și chiar introducerea forțelor sale i-au distrus psihologic pe rebeli și le-au arătat, indiferent de grupul din care făceau parte, că nu au nicio șansă să-și atingă obiectivele în Kazahstan. Adică o influență psihologică a existat. Dar, mai concret, militarii CSTO nu au participat la suprimarea rebeliunii din Kazahstan", a remarcat Yakov Kedmi.

Potrivit acestuia, dacă e să speculăm în ce țară după Kazahstan ar putea izbucni o rebeliune similară mîine, atunci ea poate fi prognozată în alte țări din Asia Centrală.

"Există o țară care nu face parte din CSTO, ea se numește Uzbekistan. În Uzbekistan au existat încercări de rebeliune, au existat înaintări ale teroriștilor islamici care au fost suprimați brutal. Deci ar putea fi în Uzbekistan. Ar putea fi în Turkmenistan. Este mai puțin probabil să fie în Tadjikistan. Tadjikistanul a avut deja o astfel de încercare în urmă cu cîțiva ani, iar astăzi este mai pregătit pentru aceasta. În Kîrgîzstan... Kîrgîzstanul a fost întotdeauna instabil. Dar, din moment ce Kîrgîzstanul este foarte strîns legat de Kazahstan, este aproape un singur popor, cred că exemplul Kazahstanului va afecta și faptul că este puțin probabil să fie în Kîrgîzstan, deși s-ar putea", a declarat expert militar-politic, fostul șef al Serviciului israelian de informații "Nativ".


1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?