Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Un post TV, avertizat public de Consiliul Audiovizualului

8 oct. 2020,, 15:59   Politică
3728 2

Consiliul Audiovizualului (CA) a avertizat public postul de televiziune Jurnal TV pentru că nu a asigurat opiniile celor vizați în cadrul unei conferințe de presă a liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi.

Sancțiunea a fost aplicată în urma sesizării șefului Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, menționat în discursul lui Usatîi. TVC 21 și BTV i-au asigurat, ulterior, dreptul la replică, transmite media-azi.md.

În sesizarea depusă la CA, polițistul Valeriu Cojocaru s-a arătat nemulțumit că cele trei posturi de televiziune au difuzat conferința de presă a politicianului Renato Usatîi în direct, pe 27 august, în cadrul căreia ultimul l-ar fi defăimat. Cojocaru a solicitat sancționarea posturilor menționate în cazul în care vor fi constatate încălcări. Reprezentanții postului de televiziune TVC 21 au anunțat CA că au realizat un reportaj, ulterior, în care au expus poziția lui Valeriu Cojocaru. La fel a procedat și radiodifuzorul BTV.

Administrația Jurnal TV a menționat pentru CA că nu este de acord cu învinuirile polițistului, deoarece ei nu ar fi responsabili de ceea ce a declarat politicianul și nu pot să intervină în conținutul transmis în direct.

Argumentele Jurnal TV nu i-au convins pe membrii Consiliului, care au decis să sancționeze postul de televiziune pentru că nu a respectat cerința legală privind „asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sînt în dezbatere publică”.


„Jurnal TV se eschivează de la legislația în vigoare, fiindcă furnizorul de servicii media este cel care poartă răspundere pentru conținutul media difuzat la postul de televiziune”, a afirmat membra CA Lidia Viziru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?