Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ultima oră! Dodon, suspendat pentru a treia oară din funcția de președinte

5 ian. 2018,, 11:35   Politică
6702 13

Curtea Constituțională a constatat astăzi, pentru a treia oară, circumstanțele care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova, notează NOI.md.

Curtea a stabilit că refuzul președintelui de a-și îndeplini obligația constituțională de promulgare a legilor constituie o încălcare a normei imperative a Constituției, precum și a jurămîntului depus.

Potrivit Curții, în cazul revotării unei legi de către Parlament, președintele este obligat să o promulge chiar în eventualitatea existenței unor dubii asupra proiectului respectiv. Înalta Curte a mai statuat că președintele este în drept să remită Legislativului doar o singură dată în mod argumentat legile asupra cărora are obiecții.

Totodată, Curtea a reiterat necesitatea de a reglementa răspunderea disciplinară și cea penală în cazul neexecutării obligațiunilor constituționale și a hotărîrilor Curții de către președinte.

Curtea a dispus ca decretul de promulgare a „Legii antipropagandă” să fie semnat de președintele Parlamentului sau de către premier.


Menționăm că democrații au cerut Curții să constate pentru a treia oară circumstanțele care justifică instituirea interimatului funcției de președinte. Potrivit autorilor sesizării, Igor Dodon și-a încălcat obligațiunile constituționale refuzînd deliberat să promulge legea votată repetat în Parlament.

Șeful statului a declarat anterior că modificările la Codul audiovizualului atentează la principiile democrației și încalcă în mod direct drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituție și de Convenția europeană a drepturilor omului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?