COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

UE ar putea investiga frauda bancară din Republica Moldova

UE ar putea investiga frauda bancară din Republica Moldova

Acţiunile întreprinse de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), Procuratura Anticorupţie şi Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) în investigarea fraudei bancare şi progresele în implementarea Strategiei Naţionale de Integritate şi Anticorupţie au fost discutate în cadrul unei şedinţe cu reprezentanţii Direcţiei Generale pentru afaceri economice şi financiare din cadrul Comisiei Europene.

Potrivit Infotag cu referire la un comunicat al CNA, discuţia a avut loc în contextul misiunii europene de a stabili un dialog cu autorităţile publice din Republica Moldova, în vederea punerii în aplicare a acţiunilor vizate în cea de-a doua tranşă a Programului Uniunii Europene de asistenţă macrofinanciară pentru RM.

Astfel, CNA a prezentat mai multe informaţii ce ţin de activităţile desfăşurate de ARBI în contextul recuperării mijloacelor financiare sustrase de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.


Potrivit informaţiilor, Agenţia a desfăşurat investigaţii financiare paralele în baza a opt delegaţii ale procurorilor în privinţa a 38 de persoane fizice şi 7 persoane juridice, iar ca rezultat a identificat şi indisponibilizat, prin aplicarea sechestrului, bunuri în valoare totală de 1,450 mlrd. lei.

Prin canalele internaţionale, ARBI a expediat solicitări în 36 de jurisdicţii ale Europol şi 47 de jurisdicţii ale Interpol, primind deja răspunsuri de la 64 de jurisdicţii.

Experţii CNA au prezentat şi o notă ce se referă la implementarea Strategiei Naţionale de Integritate şi Anticorupţie pentru anii 2017-2020.

Acest document abordează serviciul public şi, în premieră, sectorul privat prin prisma asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, inclusiv prin descrierea necesităţii adoptării Legii privind protecţia avertizorilor de integritate.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load