X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Trupe militare ucrainene la granița cu R. Moldova; Serebrian: „Sînt pregătiri defensive”

15 mar. 2023,, 08:00   Politică
3383 0

Pregătirile Ucrainei la granița cu Republica Moldova reprezintă acțiuni defensive, nu ofensive. O spune vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, potrivit căruia concentrarea de forțe militare în apropierea segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene reprezintă pregătiri ale armatei ucrainene. Reprezentantul Guvernului de la Chișinău spune că și săparea tranșeelor la graniță nu reprezintă acțiuni de atac, ci de apărare, notează IPN.

Vicepremierul Oleg Serebrian spune că trupele ucrainene concentrate la granița cu Republica Moldova nu au menirea de a ataca, ci de a se apăra de un eventual atac. Potrivit oficialului, miza Ucrainei este de a se apăra, nu de a deschide un al doilea front.

„Așa cum sînt dispuse unitățile ucrainene și tipul de fortificații pe care-l au ucrainenii, aceste acțiuni sînt defensive, nu ofensive. Mai curînd Ucraina s-a temut tot timpul de o ofensivă, de un atac din regiunea transnistreană și de mai multe ori s-a vehiculat această ipoteză, că regiunea transnistreană ar putea fi folosită drept spațiu de unde s-ar extinde agresiunea împotriva Ucrainei. Faptul că este o prezență militară acolo nu este un secret pentru nimeni, nici pentru noi. Dacă au loc pregătiri, sînt pregătiri defensive”, a spus Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Cu referire la tranșeele săpate de partea ucraineană de-a lungul graniței cu Republica Moldova, oficialul spune că acțiunea are menirea de a stopa fenomenul contrabandei la frontieră.

„Ce ține de săparea tranșeelor la graniță, stoparea fenomenului contrabandei poate fi un element, dar tranșeele sînt defensive, nimeni nu se pregătește de ofensivă cu tranșee”, a mai spus vicepremierul pentru Reintegrare.


Recent, reprezentanții Poliției de Frontieră au anunțat că Serviciul de Grăniceri al Ucrainei a săpat tranșee la granița cu Republica Moldova. Partea ucraineană și-a justificat acțiunile prin intenția de a împiedica trecerea ilegală a frontierei și de a stopa fenomenul contrabandei.

2
1
1
1
40

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?