Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Țîrdea anunță în ce condiții alegerile anticipate sînt inevitabile

28 mar. 2019,, 17:41   Politică
3155 1

Dacă cerinţele partidelor nu se vor schimba, atunci alegerile anticipate sunt inevitabile. La această concluzie a ajuns deputat socialist Bogdan Ţîrdea în urma discuţiilor Preşedintelui Igor Dodon cu liderii PSRM, PDM şi blocului ACUM.

Potrivit agenţiei Infotag, Ţîrdea a scris pe pagina sa de facebook că ACUM „a prezentat propuneri interesante: mai întâi votaţi cele șapte legi, adică ne daţi funcţiile de procuror general, de şef al CNA, SIS etc.; abia după aceea Maia Sandu va fi de acord să devină prim-ministru şi Năstase – speaker, iar apoi ACUM creează un guvern minoritar”.

„Mai simplu vorbind, noi vom conduce, întregul guvern va fi format din miniștri ACUM, iar voi veți vota și susține toate inițiativele noastre! Drăguţ, nu-i așa? Şi PDM a venit cu propuneri „interesante”: speakerul va fi al nostru, iar premierul – al vostru. Sau mai bine un prim-ministru tehnocrat, neutru, tot al nostru. Despre ministere puteți vorbi, dar nu uitați, acolo sunt secretarii de stat ai noştri. Ei conduc totul. Procurorul general nu îl dăm. Acesta este ceva sfânt. CNA și SIS – ne vom gândi, dar, cel mai probabil, nu le vom da. Dar ne vom gândi”, a ironizat socialistul.

De asemenea, el a menţionat poziția PSRM: „mai întâi trebuie discutat programul general și agenda guvernării, creată majoritatea parlamentară și apoi discutată structura puterii”.

În urma discuțiilor, socialistul a ajuns la următoarea concluzie: „rolul Președintelui a crescut”.

„El a creat o platformă pentru negocieri. Toți au venit. Au început primele contacte postelectorale între liderii de partide și Președinte, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Blocul ACUM a înaintat pentru prima dată o formulă de guvernare. Până acum, ei au vorbit doar despre opoziția față de regim. PSRM are șansa de a participa la guvernare. Pentru prima dată în zece ani. Dar alegerile anticipate rămân pe ordinea de zi. Și dacă cerințele partidelor nu se schimbă, aşa şi va fi”, a concluzionat el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?