Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Țîrdea: ACUM încearcă să împingă PSRM spre o alianță cu PD

25 apr. 2019,, 10:10   Politică
4554 3

Declarația aparține deputatului PSRM Bogdan Țîrdea. Potrivit lui, prin înaintarea cerințelor radicale, blocul ACUM încearcă să distrugă formațiunea socialiștilor. Despre aceasta parlamentarul a vorbit în platoul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

„Ei au încercat să ne provoace repulsie ca noi să fugim către democrați, să creăm această alianță și pe urmă să ne distrugă împreună cu democrații. De altfel, pe noi să ne distrugă în totalitate, iar din Partidul Democrat să-i înlăture pe Vladimir Plahotniuc, Pavel Filip și Andrian Candu”, spune deputatul.

Politicianul spune că și PSRM are temeri că blocul ACUM va crea în viitor o coaliție cu PDM avînd în vedere că anterior au mai colaborat. „Noi avem o frică față de ei sau, cel puțin, această temere este la fel de motivată ca și a blocului ACUM față de noi”, menționează socialistul.

Bogdan Țîrdea spune că PSRM nu a venit la întîlnirea propusă de blocul ACUM pentru că cerințele blocului nu s-au schimbat și ACUM continuă să solicite toate prerogativele, iar socialiștilor le propune să voteze doar inițiativele lor. Socialistul spune că nu a văzut deschidere din partea deputaților ACUM nici măcar pe punctele din programul PSRM care se referă la sfera socială. În acest caz, socialiștii au considerat că nu au ce discuta la momentul actual cu blocul ACUM.

Deputații din Partidul Socialiștilor nu s-au prezentat la runda de discuții la care au fost invitați de Blocul ACUM miercuri, 24 aprilie, în sediul Parlamentului. Reprezentanții blocului au declarat pentru presă că „cei din PSRM demonstrează că nu sînt gata să discute la modul serios”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?