Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Tauber, despre Ilan Șor: Moldova e mare, e mai aproape decît credeți

31 oct. 2019,, 08:51   Politică
4790 7

După ce liderul Partidului Șor a dispărut din vizorul public, iar în presă s-a tot scris că ar fi părăsit țara, vicepreședinta formațiunii politice, Marina Tauber, spune că acesta ar fi în Moldova.

În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, Tauber a precizat că Șor nu a părăsit Republica Moldova.

„Ilan Șor este foarte aproape. Mult mai aproape decît credeți. De unde știți că a ieșit din țară? El nu spune că este în afara țării. El a spus de mai multe ori și vă spun și eu că este foarte aproape de noi. Moldova este mai mare decît credeți. Nu pot să spun că domnul Șor a plecat din țară. Nu există nicio dovadă în acest sens”, a spus Marina Tauber.

Amintim că pe 30 iulie, Ilan Șor a fost anunțat în căutare internațională.

De partea cealaltă, Ilan Șor a acuzat că justiția este controlată de noua guvernare și că este supus unor „fărădelegi cinice”. Fostul primar de Orhei a mai spus că a fost nevoit să se retragă din cauza amenințărilor la care ar fi fost supus atît el, cît și familia și echipa lui.


Pe 16 iulie, Procuratura municipiului Chişinău a demarat o serie de acţiuni de urmărire penală în dosarul pornit pe faptul trecerii ilegale, în perioada 14-17 iunie 2019, a frontierei de stat de către Ilan Șor. Acuzatorii afirmă că Șor a plecat din țară fără a trece controlul vamal și cel de frontieră.

De menționat că, pe 27 iunie, președintele Igor Dodon a declarat că fostul lider PD, Vlad Plahotniuc și deputatul Ilan Șor ar fi avut condiții preferențiale de intrare pe Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit președintelui Igor Dodon, cei doi ar fi avut intrări separate de ceilalți pasageri, care duceau direct la avion. Declarațiile au fost însă dezmințite de compania care administrează aeroportul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?