X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Sturza despre ședința comună a Guvernelor de la Chișinău și București: ”mult PR și voie bună”

14 feb. 2022,, 12:14   Politică
3421 6

Deși ședința comună de guverne România - Republica Moldova a lăsat o impresie ”artistică” bună, totuși acest eveniment nu a fost altceva decît PR de ochii lumii.

De această părere este fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza.

Într-o postare pe pagina sa de facebook acesta spune că „dosarul" Moldovei a coborît de la Cotroceni în popor - parlament, guvern, primării.

”Trebuie să recunosc că ședința comună de guverne România - Republica Moldova, dar și a comisiilor juridice a senatului și a parlamentului de la Chișinău a lăsat o impresie „artistică” bună. Deși conținutul în mare a fost o reiterare a deciziilor luate anterior la nivel de președinți, e util să avem și astfel de evenimente - cu puțin fast, mult PR și voie bună. Și podul de la Iași-Ungheni, și fondul de o sută de milioane de euro, și recunoașterea unei părți din diplome, burse – toate acestea merită să fi privite cu recunoștință.

Ca observator atent al relațiilor dintre cele două țări de la origini, pot să constat că astăzi declarațiile nu au doar formă, dar și conținut. Iar „dosarul" Moldovei a coborît de la Cotroceni în popor - parlament, guvern, primării”, scrie Sturza.


Un lucru l-a mirat totuși pe fostul premier și anume faptul că foarte puțini au sesizat o declarație capitală a prim-ministrului Ciucă.

”Declarație pe care eu o aștept de mult timp. România garantează SECURITATEA Republicii Moldova, inclusiv cea energetică. Cunoscîndu-l puțin pe generalul Ciucă din interacțiunile în cadrul Institutului ASPEN pe teme de securitate, pot să vă spun că este un om rațional, echilibrat și nu face declarații de dragul declarațiilor. Orice cuvînt spus în spațiul public e bine gîndit și verificat.

Așa că în condițiile și provocările actuale de securitate din regiune, Ucraina, Transnistria, moldovenii pot să fie puțin mai liniștiți - România a deschis umbrela securității. Acum, lucrurile depind în mare măsură de moldoveni, cît de serioși vor fi ei în implementarea deciziilor și politicilor discutate și agreate cu România și Uniunea Europeană.

Dar...

Trebuie să fim mult mai ambițioși!

Politic și strategic a venit timpul să acceptăm existența a două state romînești cu un trecut comun istoric și cultural, state care pot să se reîntîlnească la un moment dat”; scrie fostul prim-ministru.

Potrivit lui Sturza, e nevoie de un plan ambițios de armonizare a celor doua state - legislație, economie, infrastructură, sistem financiar, logistică, sisteme energetice, știință, cultură.

”Ar fi un proces firesc de ajustare în final la standardele UE și extinderea spațiului comun cu o piață și forță de muncă de circa 3 milioane de oameni. Nu e de neglijat! România + Republica Moldova intră în zece economii europene. Un eventual plan de ajustare trebuie finanțat. Iarăși trebuie să fim ambițioși. Există resurse interne, dar și ajutoare externe ale Moldovei. România ar putea să vină cu o alocare anuală raportată la PIB de 1,5-2%. Adică, 400-500 de milioane de euro.

Pare mult, dar este perfect fezabil pentru România, care doar de la UE în următorii 5 ani va primi 50 de miliarde de euro.

E timpul să fim ambițioși și să acceptăm umbrela deschisă de România”, a concluzionat Sturza.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?