COVID-19 în MOLDOVA

Stepaniuc: Lecția Belarusului trebuie să o învețe și guvernarea, și opoziția din Moldova

Stepaniuc: Lecția Belarusului trebuie să o învețe și guvernarea, și opoziția din Moldova

Politologul și fostul vicepremier, Victor Stepaniuc, este de părere că astăzi belarușii trebuie chemați la pace, la dialog pentru a nu-și distruge țara din cauza mofturilor și ambițiilor politice, pe de-o parte, ale lui Alexandr Lukașenko și, pe de alta, ale unor lideri care fac jocul geopolitic.

În opinia sa, lecția Belarusului trebuie să o învețe și în Republica Moldova, atît guvernarea, cît și opoziția. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor publice „Situația din Belarus: influențe reciproce cu lumea”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Trebuie să recunoaștem că în acești 30 de ani de dezvoltare independentă a statelor noastre, probabil că anume Belarus este țara cu care noi am avut cele mai bune relații și politice, și mai ales social-economice, comerciale. În cele mai grele timpuri pentru economia noastră, Belarus a fost alături de noi – ne-a ajutat, ne-a cumpărat producția, a căutat să ne deschidă piețele. sînt o mulțime de proiecte economice moldo-belaruse, care au fost realizate cu toate regimurile din Moldova – și în perioada lui Snegur, și în perioada lui Lucinschi, și a președintelui Voronin, și după 2009”, a menționat Victor Stepaniuc.


Potrivit lui, acest fapt denotă că modelul belarus este favorabil nu doar pentru belaruși, dar și pentru Republica Moldova. În opinia sa, în societatea moldovenească, în instabilitatea din cei 30 de ani de independență, cu 26 de guverne, desigur se dorește un model mai autoritar. „Pentru o bună parte din societate, Lukașenko a fost un model, un model de bun organizator, un model de a ține aparatul de stat în mîini, un model de a lupta cu corupția și așa mai departe. Dar, desigur, noi ca politologi, ca oamenii de știință, înțelegînd ce înseamnă modelul aceste belarus, încercăm să vedem și niște lacune. Acum aceste lacune au ieșit la suprafață prin criza respectivă”, susține politologul.

Cît despre acțiunile autorităților de la Chișinău după alegerile prezidențiale din Belarus din 9 august, Victor Stepaniuc consideră că și președintele, și guvernul au procedat destul de corect – l-au felicitat pe Lukașenko, dar, pe de altă parte, consideră că această criză este o chestiune internă a Belarusului.

În viziunea sa, Republica Moldova, fiind una dintre cele mai sărace din Europa, cu toate problemele din economie, din viața politică, nu are ce-i învăța pe belaruși. „Și este o rușine, ca partidele politice care nu s-au descurcat, nu au programe de țară, fie ele de opoziție sau de guvernare, dar și ONG-uri plătite nu-i clar de unde, ei să iasă cu declarații împotriva belarușilor”, susține fostul vicepremier.

Politologul admite că situația din Belarus ar putea crea anumite dispoziții, ar putea influența întrucîtva situația din Republica Moldova, unde, pe 1 noiembrie, urmează să aibă loc alegeri prezidențiale. Însă, fraudarea alegerilor în Republica Moldova, în opinia sa, este imposibilă. „Există un sistem electoral verificat cu anii și în 30 de ani nimeni nu a putut aduce vreo dovadă judiciară că alegerile au fost falsificate. Totuși, Republica Moldova are o experiență democratică destul de bogată, chiar dacă nu este perfectă. Și populația va vota conștient și va fi interesată ca alegerile să nu fie fraudate”, a spus el.

Dezbaterile publice „Situația din Belarus: influențe reciproce cu lumea” sînt ediția a 151-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Menționăm că liderul PAS, Maia Sandu, a declarat anterior că alegerile din noiembrie vor fi fraudate și deja promite proteste în masă. Recent, ea a mai făcut o serie de declarații, din care reiese că opoziția nu trebuie să recunoască rezultatele alegerilor prezidențiale viitoare în cazul victoriei lui Igor Dodon, deoarece acestea vor fi neapărat falsificate. Analiștii politici sînt de părere că astfel se pregătește terenul pentru o "revoluție colorată" în Moldova, după alegeri.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load