X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Spînu: „Eu mă bucur dacă primarii și-au schimbat opinia”

15 noi. 2023,, 12:00   Politică
3489 1

„Eu mă bucur dacă au fost astfel de situații când primarii și-au schimbat opinia. Apropo, noi îndemnăm ca toți primarii și partidele să-și schimbe opțiunea”.

Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii Rezoomat, după ce foști membri PD, PSRM și PȘor s-au regăsit pe listele PAS la alegerile locale generale, transmite unimedia.

„În primul rând nu cred că trebuie să generalizăm anumite cazuri individuale. Am văzut și eu anumite reportaje. Procesul de selecție a candidaților a fost realizat de organizațiile teritoriale care cunosc cel mai bine situația din localitate. Noi am ales și organizațiile teritoriale au înaintat candidați care se bucură de o oarecare încredere și care sunt aproape de valorile europene.

Eu mă bucur dacă au fost astfel de situații când primarii și-au schimbat opinia. Apropo, noi îndemnăm ca toți primarii și partidele să-și schimbe opțiunea în sensul în care să promoveze integrarea europeană. Chiar dacă în trecut au fost mai sceptici, asta e unica cale a dezvoltării țării noastre. Mesajul de bază este să avem un consens pe procesul de integrare europeană ”, a declarat Spînu.

Peste 120 primari din PD au participat la alegerile locale din 5 noiembrie pe lista PAS. Despre aceasta a declarat fostul lider democrat, ex-speaker, Dumitru Diacov.


Președinta Maia Sandu a venit cu un comentariu, după ce într-o localitate din țară, PAS a înaintat la funcția de primar un fost membrul al Partidului Democrat din Moldova, „un troll al fabricii lui Plahotniuc, care a numit-o hoață și mincinoasă”. „O eroare regretabilă”, a declarat șefa statului.

Duminică, 5 noiembrie, moldovenii au fost așteptați la vot, ca să-și aleagă primarii și consilierii locali.

Pentru cele 898 de funcții de primar, au fost înregistrați peste 3 900 de candidați, iar pentru cele 11 058 mandate de consilier în consiliile locale - peste 56 mii de persoane. Mai mulți dintre aceștia au picat însă din buletine, după ce Comisia pentru Situații Excepționale a exclus din cursă Partidul Șansă.

În șapte municipii din Moldova, primarii au fost aleși din primul tur. Trei sunt candidați independenți și patru reprezentanți ai partidelor de opoziție. Concluziile au fost prezentate de expertul Veaceslav Ioniță.

0
0
0
4
27

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?