X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Spălătoria banilor prin intermediul judecătoriilor, investigată de o comisie de anchetă

25 noi. 2020,, 10:59   Politică
3477 1

Parlamentul va constitui Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la ,,spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mare prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova.

Comisia juridică, numiri și imunități va propune aprobarea în ședință plenară a unui proiect de hotărîre în acest sens.

Potrivit proiectului, Comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autorităţile statului responsabile și va audia părţile şi persoanele implicate. În termen de 90 de zile, va prezenta Parlamentului, raportul cu privire la elucidarea circumstanțelor de fapt şi de drept privind spălarea banilor murdari în proporție deosebit de mare prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova, începînd cu anul 2010.

Comisia va avea 9 membri, deputați de la toate fracțiunile parlamentare.

”Hotărîrea Parlamentului cu privire la constituirea Comisiei de anchetă urmează să legifereze activitatea unei Comisii speciale, împuternicită să consolideze eforturile tuturor instituțiilor statului pentru elucidarea circumstanțelor spălării banilor prin intermediul instituțiilor financiar – bancare și a instanțelor de judecată în perioada 2010 și 2014, în Republica Moldova, acțiuni care urmează să aducă rezultate concrete pentru identificarea celor vinovați, tragerea lor la răspundere în conformitate cu legislația Republicii Moldova, cît și purificarea instituțiilor de stat de persoanele care au fost implicate direct sau indirect în schema respectivă”, se menționează în nota informativă a proiectului.


Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați ai Fracțiunii Platforma DA.

Proiectul de hotărîre urmează a fi dezbătut în ședința plenară a Parlamentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?