Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Șor, despre videoclipul în care ar apărea: Un fake și o făcătură de prost gust

5 aug. 2021,, 16:15   Politică
3385 3

Președintele Partidului Politic Ilan Șor susține că videoclipul trucat în care ar apărea și în care îi transmite, chipurile, un plic președintei Maia Sandu, este fără îndoială, „un fake și o făcătură de prost gust”.

Ilan Șor declară că „această tîmpenie, falsitate idioată” scoate la iveală faptul că oponenții sînt oameni cu defecte, fără onoare și conștiință, transmite Noi.md cu referire la ipn.md.

„Cu toate acestea, falsul atît de neîndemînatic și neprofesionist a orbit, încît se vede cu ochiul liber. Montajul video este de slabă calitate, iar ideea comanditarilor este și mai proastă. Nu se poate face politică bazată pe minciuni, falsuri și fake-uri”, a mai scris acesta într-o postare pe Facebook.

Postul de televiziune JurnalTV a prezentat un videoclip din care reiese că Veaceslav Platon și Ilan Șor ar fi pus la cale discreditarea președintei Maia Sandu, prin lansarea unor imagini video trucate în care șefa statului chipurile primește un plic de la deputatul fugar.

Potrivit informațiilor făcute publice de jurnaliștii JurnalTV, Veaceslav Platon ar fi creat o adevărată rețea de trolli plătită cu bani grei, care ar fi avut menirea de a o discredita pe Maia Sandu în campania electorală pentru parlamentarele din 11 iulie. Rețeaua de trolli a fost anihilată de oamenii legii, înainte ca imaginile video trucate și denigratoare să apară în spațiul public.

Potrivit JurnalTV, filmulețul ar fi fost creat pentru a fi răspîndit pe internet înaintea alegerilor parlamentare anticipate și pentru a induce opiniei publice ideea că Sandu ar fi luat bani de la Șor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?