X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Socialiștii, mai responsabili decît Blocul ACUM la capitolul angajamentelor față de cetățeni?

14 aug. 2019,, 08:21   Politică
2996 0

O deputată a Blocului ACUM spune că primește zilnic mesaje de la cetățeni prin care se arată nemulțumiți de acordul temporar de colaborare și formare a unei majorități parlamentare dintre Partidul Socialiștilor și Blocul ACUM.

De asemenea, politiciana menționează că PSRM „deocamdată își onorează toate angajamentele și votează solidar, spre deosebire de parlamentarii blocului ACUM”.

„Credeți cumva că eu sînt mulțumită de ritmul schimbărilor, de unele persoane, care sînt promovate în funcții de răspundere? Îmi amintesc însă cîte mandate avem în Parlament și încep să judec altfel. Doamnelor și domnilor, nu-mi mai trimiteți zilnic zeci de știri despre activitatea președintelui Republicii Moldova. Nu eu l-am votat pe Igor Dodon. El are dreptul să-și aleagă consilierii care îi plac. Nu eu am trimis în Legislativ 35 de membri PSRM. Apropo, deocamdată ei își onorează toate angajamentele și votează solidar, spre deosebire de parlamentarii blocului ACUM...”, a scris deputata pe pagina sa de facebook.

Reamintim că PSRM insistă pe semnarea unui nou acord cu Blocul ACUM. În acest sens, vicepreședintele Parlamentului și deputatul PAS, Mihai Popșoi, a precizat că acest lucru se poate întîmpla numai după un amplu proces de reformare a justiţiei, demonopolizare, reforme economice şi măsuri de protecţie socială.

Menționăm că acum o săptămînă, președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Vlad Batrîncea, s-a arătat nedumerit de faptul că unii deputați și miniștri exponenți ai blocului ACUM vin cu mesaje geopolitice, însoțite și de declarații denigratoare la adresa PSRM și instituției prezidențiale. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, dînsul și-a exprimat regretul față de acest lucru, insistînd pe semnarea de urgență, săptămîna viitoare, a acordului politic între PSRM și blocul ACUM, unde vor fi trasate „cu maximă claritate obiectivele politicii interne și externe ale țării”.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?