Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Socialiștii au luat la puricat raportul Guvernului, la un an de mandat

8 aug. 2022,, 18:40   Politică
3055 0

„Raportul Guvernului privind rezultatele unui an de activitate a cabinetului Nataliei Gavrilița poate fi, considerat o batjocură față de populația țării, deoarece puterea executivă a făcut tot posibilul ca să-i jefuiască și să-i umilească pe oameni, să aducă în pragul sărăciei cea mai mare parte a cetățenilor, să-i lipsească pe locuitorii țării chiar și de speranța că vor reuși să supraviețuiască în iarna care vine”. Cu o asemenea declarație a venit astăzi, 8 august PSRM, după ce Guvernul Gavrilița a prezentat un raport de activitate la un an de la învestirea în funcție.

Socialiștii afirmă că, în doar un an de guvernare, autoritățile „au reușit” „să lichideze universități, să piardă Portul Giurgiulești și Stadionul Republican, să distrugă cele mai mari întreprinderi, să aducă în prag de faliment sute de fermieri și întreprinderi mici din întreaga țară”.

„Au fost tăiate livezi și distruse păduri, care vor fi trimise în cuptorul analfabetismului grav al guvernării. În loc să construiască, guvernarea criminală distruge patrimoniul creat prin eforturile mai multor generații. Activitatea distructivă a Guvernului Nataliei Gavrilița, incapabil să negocieze prețuri accesibile la resursele energetice și să obțină condiții mai bune pentru cetățenii săi, a condus la o explozie a inflației în țară, creșterea vertiginoasă a tarifelor la serviciile locativ-comunale și a prețurilor la toate mărfurile de consum. Din cauza inacțiunii Guvernului PAS și a incapacității sale de a gestiona situația, sectorul agroalimentar al țării s-a pomenit într-o stare extrem de dificilă. Guvernul ignoră problemele producătorilor autohtoni, lipsindu-i de asistență din partea statului, ceea ce afectează asigurarea populației cu produse alimentare calitative, la prețuri accesibile”, se arată în declarația PSRM.

Opoziția critică în mare parte toate reformele inițiate de către guvernare, afirmînd că „nu au fost consultate cu societatea”.

„Fără a consulta societatea, regimul PAS promovează cu o insistență maniacală mai multe reforme dubioase, instaurează control politic asupra sistemului judiciar și a televiziunii publice, iar după adoptarea unor modificări ambigue la Codul Electoral, pregătește falsificări masive a alegerilor în favoarea sa. Guvernul PAS nu are o viziune clară și transparentă asupra viitorului țării. Toate așa-zisele reforme ale guvernării au un caracter distructiv, care nu iau în calcul situația reală din țară. Guvernarea pare a fi un copil care sparge jucăria pentru a vedea ce-i în interior”, se mai arată în declarați socialiștilor.


În context, PSRM insistă pe „demisia Guvernului și tragerea la răspundere a demnitarilor care au luat decizii în detrimentul economiei naționale și a cetățenilor”.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?