Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Soarta celor 40 de judecători care așteaptă să fie numiți pînă la plafonul de vîrstă, incertă

6 sep. 2022,, 10:30   Politică
2615 0

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco a declarat că soarta celor 40 de judecători care așteaptă să fie numiți pînă la atingerea plafonului de vîrstă, depinde în mare măsură de decizia președintei Maia Sandu dar și formarea noii componențe a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Este clar că nu au trecut 13, 27 sînt în examinare în continuare la instituția prezidențială, nu știu dacă e cazul să mă expun eu. Conform legii, decizia Președintelui nu e una definitivă, în situația în care argumentele Președintelui nu sînt considerate plauzibile, CSM poate întoarce candidaturile cu votul a 2/3 din membri”, a spus Litvinenco în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Cît despre faptul că în cazul altor 27 de magistrați, candidaturile se află în examinare și de peste doi ani, ministrul a spus că acest lucru se datorează verificărilor dispuse de instituția prezidențială.

„Probabil verificările corespunzătoare în vederea luării unor decizii. În cazul celor 13 lucrurile sînt clare, în cazul celor 27 se fac verificările corespunzătoare și sînt sigur că la momentul respectiv se va lua o decizie. Vreau să spun că președintele a luat în serios atribuția sa, așa cum vede ea lucrurile a acționat conform competențelor”, a afirmat ministrul justiției.

În același timp, oficialul a admis că situația va căpăta mai multă claritate odată cu formarea noii componențe a Consiliului Superior al Magistraturii care urmează să se întrunească în componență deplină, pînă la finele anului curent.


„Pînă la finalul lunii septembrie, vom avea rezultatele. La finalizarea ultimei evaluări, în raport cu ultimul candidat, urmează a fi desfășurat Adunarea judecătorilor, la final de octombrie început de noiembrie, poate în cazul CSM va fi mai devreme în cazul CSP va fi mai tîrziu, pînă la finele anului vor fi componența deplină”, a explicat Litvinenco.

Anterior, în cadrul unui briefing desfășurat după încheierea ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS), președinta Maia Sandu a declarat că numirile judecătorilor nu se fac după legea ordinară, din cauza că membrii CSM nu pot face evaluarea candidaților, în acest caz fiind necesar ca Președinția să realizeze evaluarea respectivă.

„Este o situație neordinară pînă la numirea următorului CSM. În momentul în care o să avem evaluări suficiente din perspectiva noastră, a echipei de la Președinție, atunci o să venim cu o decizie pe acești judecători”, a spus Maia Sandu.

Amintim că președinta Maia Sandu a respins numirea în funcție pînă la atingerea plafonului de vîrstă a 13 magistrați din cei 40 care au cerut acest lucru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?