Slusari: Un simplu prim-ministru a cedat 23% din acțiunile unei bănci

Slusari: Un simplu prim-ministru a cedat 23% din acțiunile unei bănci

Președintele Comisiei de anchetă privind elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bancar, Alexandru Slusari, spune că „analiza Comisiei a demonstrat foarte clar că „un simplu prim-ministru” (calificativ atribuit lui Iurie Leancă, n.r.) a cedat gratis 23% din acțiunile unei bănci de importanță sistemică și a permis unui grup de acționari suspecți să ia sub control aceasta bancă”.

Comentariul a fost scris pe Facebook, ca reacție la declarația fostului premier Iurie Leancă precum că „un deputat nu poate solicita Procuraturii să deschidă dosar penal”.

Alexandru Slusari, citat de IPN, spune că Iurie Leancă a făcut acest lucru deoarece „așa l-a sfătuit prietenul lui de atunci Vlad Filat și că așa a înțeles el raportul Comisiei Reidman, care nu a fost aprobat de Parlament și care juridic nu conținea o asemenea recomandare”. Totodată, spune Alexandru Slusari, Iurie Leancă nu a vorbit cu ministrul finanțelor, reprezentanți ai FMI și Băncii Mondiale, cu conducerea CNA și SIS, care nu erau de acord cu ideea emisiunii suplimentare de acțiuni.

Președintele Comisiei mai scrie că „în cadrul audierilor la întrebarea de ce imediat după acordarea garanțiilor de stat în cele trei bănci nu a fost introdusă administrarea specială de la BNM”, Iurii Leancă a răspuns că....... „nimeni nu i-a spus că așa e mai bine”. „Dar el iarăși i-a crezut pe Drăguțanu și Candu”, menționează Alexandru Slusari.

Potrivit lui Alexandru Slusari, „credulitatea lui Iurie Leancă a adus la sustrageri de miliarde de lei în două săptămîni din sistemul bancar, iar mai apoi aceste garanții de stat în suma dublă a fost pusă pe seama cetățenilor Republicii Moldova”.
 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load