X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

SIS va putea intercepta convorbiri telefonice? Noi prevederi în proiect de lege

23 noi. 2022,, 11:15   Politică
3461 0

Serviciul de Informații și Securitate urmează să obțină mai multe competențe în activitatea sa informativă și contrainformativă. Cîteva proiecte de lege în acest sens au fost înregistrate în Parlament de către un grup de deputați PAS și urmează a fi supuse dezbaterilor publice, transmite deschide.

Potrivit propunerilor legislative, SIS-ul ar urma să poată intercepta convorbirile telefonice, să urmărească persoane, să ridice și să verifice trimiterile poștale, precum și să verifice fluxurile financiare, fără a obține un permis prealabil de la procurori - prevederi aplicabile în prezent. La moment, acest lucru este posibil pentru colaboratorii SIS, doar în cadrul unei anchete penale.

Noile prevederi presupun că cei de la SIS, vor putea intercepta convorbiri, urmări persoane sau verifica poșta și fluxurile financiare ale persoanelor, în baza unui mandat judecătoresc eliberat de către un judecător special împuternicit în acest sens, la demersul argumentat al conducerii Serviciului.

„Măsurile contrainformative care vor putea fi efectuate cu mandat judecătoresc sînt expres stabilite în lege, acestea fiind realizate la supravegherea şi cercetarea domiciliului sau comunicărilor înfăptuite de către persoane prin diferite sisteme de comunicaţii – verbale, electronice, poştale, etc”, se menționează în una din notele informative ale proiectelor.

Astfel, ofițerii SIS vor putea efectua următoarele proceduri, cu autorizarea directorului SIS sau a adjunctului acestuia:


Monitorizarea și controlul acțiunilor financiare și accesul la informația financiară;

Identificarea abonatului sau a utilizatorului căilor de comunicații electronice sau punctul de acces la sistemul informațional;

Urmărirea și documentarea persoanelor cu utilizarea tehnologiei, precum și urmărirea sau localizarea persoanelor folosind sistemul global GPS, sau cu utilizarea altor tehnologii;

Verificarea transmiterii banilor sau a altor bunuri materiale;

Activități de urmărire sub acoperire;

Preluarea probelor pentru cercetări și verificări;

Cercetarea obiectelor și a documentelor;

Livrări sau cumpărături de control;

Cercetarea clădirilor, a teritoriilor, a unităților de transport, dacă acest lucru nu încalcă integritatea spațiului dat.

Cît priveşte controlul financiar al activităţi informative/contrainformative, acesta va fi realizat printr-un control financiar public intern şi de către Curtea de Conturi.

O altă prevedere stabilește că Serviciul de Informații și Securitate va avea atribuţii în domeniul asigurării securităţii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova de peste hotare şi a personalului acestora.

„Acest domeniu este extrem de important, însă, destul de vulnerabil la moment. Aceasta, deoarece, pe lîngă măsurile de pază fizică, aceste instituţii au nevoie de protecţie împotriva acţiunilor subversive ale serviciilor speciale străine, adică, asigurarea contrainformativă a acestora, inclusiv a personalului. Concomitent, urmează a se implementa măsuri de protecţie a secretului de stat, securitate internă, securitatea mijloacelor de comunicare, precum şi de instruire a personalului cu privire la modalităţile de protejare de acţiunile subversive ale serviciilor speciale străine”, scriu autorii proiectului în nota informativă.

Proiectele în cauză urmează a fi supuse consultărilor parlamentare, precum și puse la vot în Parlament. Concomitent, se preconizează suplimentar consultarea proiectului vizat cu experții Comisiei de la Veneţia.

1
0
0
0
17

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?