X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Sîrbu i s-a plîns lui Litvinenco de "bardakul pe care îl face poliția"

9 oct. 2019,, 13:30   Politică
3456 1

Juristul puterii Sergiu Litvinenco și juristul opoziției Sergiu Sîrbu au fost primii care s-au prezentat astăzi la ședința Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, prezidată de Litvinenco.

Camera privesc.eu a surprins discuțiile dintre cei doi, în timp ce își așteptau colegii. Nu a venit decît deputatul independent Ion Groza, așa că Sîrbu și Litvinenco au dat frîu liber discuțiilor, potrivit agora.md.

Juristul PAS l-a întrebat pe democrat dacă nu s-a urcat pe vreun buhai în această campanie electorală, democratul răspunzîndu-i că doar a dat apă unei vaci. Totodată, Sîrbu l-a îndemnat pe Litvinenco să le taie din salarii deputaților care nu s-au prezentat și s-a arătat nemulțumit de activitatea ministrului de Interne, Andrei Năstase. „Asta e din cauza „bardakului” pe care-l face poliția. De la Botanica în 45 de minute am ajuns”, s-a plîns democratul, care a întîrziat și el.

Cei doi au abordat și subiectul șoferiței care a cauzat gravul accident de la Buiucani, mita pe care ar lua-o polițiștii, dar și activitatea din campania electorală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?